La importantul eveniment științific care s-a desfășurat în Sala „Regele Ferdinand” din cadrul primăriei Arad au participat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, președinte al comisiei de analiză de acordare de DHC, membrii comisiei – conf. univ. dr. Aristide Sorin Bașchir, Preşedintele Senatului Universităţii, Prof. univ. dr. Cristian Haiduc, Prorector pentru programe de licență, masterat, asigurarea calității și probleme studențești, conf. univ. dr. Cristian Alunaru, Decanul Facultăţii de Științe Juridice, conf. univ. dr. Geta Sabău, director Catedra de Drept Public, Facultatea de Științe Juridice, studenți, masteranzi, doctoranzi, absolvenți ALUMNI-UVVG, invitați.
Prof. univ. dr. Coralia Adina cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”, a subliniat că „la baza hotărârii Senatului Universității de acordare a DHC stă, fără îndoială, excepționala activitate științifică și academică a doamnei Prof.univ.dr. Verginia Vedinaș, personalitate academică reprezentativă a lumii juridice, în special a dreptului public. Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” este deosebit de onorată să-și poată exprima admirația și prețuirea față de o personalitate marcantă a lumii juridice, doamna Prof.univ.dr. Verginia Vedinaș, foarte bună prietenă și colaboratoare timp de mai mulți ani, a universității noastre. Colaborarea s-a concretizat prin numeroasele prelegeri de înaltă ținută susținute în fața studenților și masteranzilor Facultății de Științe Juridice, prin prezența în cadrul comisiilor de evaluare pentru acordarea unor titluri de Doctor Honoris Causa, prin prezența activă la manifestările academice internaționale organizate de Universitatea noastră. Alături de importantele premii, ordine și distincții obținute, conferirea titlului de Doctor Honoris Causa reprezintă o recunoaștere a valorii profesionale, academice și a prestigiului științific al domniei sale”.
„Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad este o instituție de învățământ superior cu o excelentă carte de vizită, situându-se în rândul celor mai importante instituţii de învăţământ superior de drept privat din România.
În mod concret, Universitatea pe care o reprezint, care poartă numele eminentului patriot Vasile Goldiş, este o prestigioasă instituţie de învăţământ superior, componentă a ariei europene a ştiinţei şi învăţământului academic, membră cu drepturi depline a Asociaţiei Universităţilor Europene şi a Federaţiei Europene a Şcolilor Superioare.
În cei 25 de ani de existenţă, eficienţa şi calitatea actului universitar au fost recunoscute şi apreciate, în repetate rânduri, atât de beneficiarii procesului de pregătire academică ai tinerei generaţii, cât şi de către forurile ierarhice de specialitate. Activitatea academică și de cercetare a fost apreciată în mod pozitiv în urma evaluărilor instituţionale externe, realizate de 2 echipe de experţi internaţionali aparținând de prestigioase agenții, prima fiind Asociaţia Universităților Europene (EUA) în 2014, iar cea de a doua fiind Akkreditierungsagentur im Bereich Gesundheit und Soziales (AHPGS) din Freiburg, Germania, în 2015.
Concomitent cu preocupările de modernizare a programelor academice de licenţă, masterat şi doctorat, precum şi cu eforturile de dezvoltare şi diversificare a cercetării ştiinţifice, Universitatea noastră urmăreşte cu viu interes activitatea marilor personalităţi ale zilelor noastre şi îşi exprimă preţuirea faţă de acestea, inclusiv prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa.
Sunt deosebit de onorată că, începând de astăzi, vă număraţi printre laureaţii acestui prestigios titlu şi că faceţi parte din comunitatea noastră academică, al cărui patron spiritual este distinsul nostru înaintaş Vasile Goldiş, artizanul Marii Uniri de la Alba Iulia”, a precizat Prof. univ. dr. Coralia Adina cotoraci, rectorul Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
În LAUDATIO, conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Științe Juridice, a prezentat bogata activitate științifică și managerială a d-nei Prof.univ.dr. Verginia Vedinaș. „Distinsa noastră laureată de astăzi este în primul rând o ilustră personalitate a lumii academice şi ştiinţifice juridice a României, cunoscut profesor de drept public – drept administrativ la Universitatea din București, membru fondator și Președinte al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”. Pentru a sublinia importanța domeniului de activitate științifică îmbrățișat de distinsa profesoară, facem trimitere la principiile Dreptului roman, la cuvintele lui Ulpianus privind raportul dintre dreptul public și dreptul privat: ”Publicum ius est quod ad statum rei Romanae spectat, privatum quod ad singulorum utilitatem pertinet” (Dreptul public este cel ce se referă la organizarea statului roman; dreptul privat privește interese particulare).
În același timp însă, distinsa cercetătoare și profesoară în domeniul dreptului administrativ a desfășurat și desfășoară o bogată activitate de aplicare practică a științei dreptului fiind implicată și în activitatea politică, aducându-și o contribuție importantă la conducerea treburilor acestei țări: Este Consilier, şeful Departamentului Juridic al Curţii de Conturi a României, iar dintre importantele demnități îndeplinite în organele de conducere ale Statului Român este suficient să amintim pentru început doar pe acelea de Senator în Parlamentul României, Secretar de Stat, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici precum și faptul că a fost distinsă pentru prestigioasa sa activitate cu importante ordine, premii, diplome de excelență și de onoare.
Facultatea de Ştiinţe Juridice, întreaga Universitate de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, se mândreşte cu aceea că Prof.univ.dr. Verginia Vedinaș este o prietenă apropiată facultății noastre, contribuind în calitate de visiting professor de mulți ani în mod activ la ridicarea prestigiului Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad prin prelegerile de înaltă ținută susținute în fața studenților și masteranzilor Facultății de Științe Juridice, prin prezența activă la manifestările academice internaționale organizate de Universitatea noastră, prezența în cadrul comisiilor de evaluare pentru acordarea unor titluri de Doctor honoris causa, și chiar onorând-ne cu prezența sa la lansarea unora dintre valoroasele sale volume, cum a fost Identitate națională și iubire de țară, publicat în editura Universul Juridic, București, 2014.
Prin acordarea înaltului titlu de Doctor Honoris Causa, Corpul academic al Universității noastre se îmbogățește cu o ilustră personalitate a Dreptului românesc. Despre importanța dreptului, a juriștilor în orice societate au fost conștienți chiar și strămoșii noștri romani. Găsim exemple în acest sens în scrierile unui mare romanist, fost profesor și Decan al Facultății de Științe Juridice a Universității noastre, Vladimir Hanga (Adagii juridice latinești, Editura Lumina lex București, 1998).
După absolvirea facultății, distinsa noastră laureată nu s-a limitat însă la aprofundarea cunoștințelor în domeniul dreptului, prin obținerea titlului de Doctor în drept în anul 1998, ci a obținut și titlul de Doctor în filosofie – specializarea etică, în anul 2005. Aceasta constituie o lărgire importantă a orizontului de cunoaștere, o îmbinare fericită a științei dreptului cu etica. Pentru o personalitate care a îmbinat fericit dreptul cu filosofia dar și cu politica, considerăm că putem să invocăm aici cuvintele unui cunoscut filosof, Immanuel Kant, scrise în anul 1799, în care evaluează raportul dintre drept și politică: ”Dreptul niciodată nu trebuie să se conformeze politicii, în schimb întotdeauna politica trebuie să se conformeze dreptului”. (Immanuel Kant ”Despre un presupus drept de a minți din omenie”, în Kant: Scrieri diverse, vol. 3., 1799, p. 366.) („Das Recht muss nie der Politik, wohl aber die Politik jederzeit dem Recht angepaßt werden“. Kant, „Über ein vermeintes Recht aus Menschlichkeit zu lügen, in: Kant, Vermische Schriften, Band 3, 1799, 366.)
Apreciem în mod deosebit, activitatea şi personalitatea doamnei profesor universitar doctor Verginia Vedinaș cu multiplele faţete ale acesteia: reputat teoretician al dreptului, specialist în dreptul administrativ, dar și practician al dreptului, Consilier al Curții de Conturi, şeful Departamentului Juridic din cadrul acestei curți, dar și cunoscut și competent om politic, senator al României, conducătoare sau membră al unor prestigioase organizaţii academice şi profesionale din ţară şi străinătate, implicată permanent în cercetarea ştiinţifică precum şi în îndrumarea studenţilor şi a tinerilor jurişti dornici de perfecţionare.
Este o mare onoare pentru noi toţi ca, începând de astăzi, în calitate de DOCTOR HONORIS CAUSA, Doamna Profesor univ.dr. Verginia Vedinaș să devină membru al comunităţii noastre academice, având multe de învăţat de la Dumneaei şi bucurându-ne de generoasele posibilităţi de colaborare atât cu distinsa sa persoană, cât și cu prestigioasa Universitate al cărei cadru didactic este de peste două decenii”, a concluzionat conf. univ. dr. Cristian Alunaru, decanul Facultăţii de Științe Juridice.
Prof. univ. dr. Verginia Vedinaș ne-a declarat: „Este unul dintre cele mai luminoase momente din viața mea. M-am simțit înconjurată de căldura și de recunoașterea aceea pe care cred că fiecare dintre noi ar trebui să o trăim și la care avem dreptul, pentru că ceea ce punem în munca pe care o desfășurăm, în convingerile noastre, în frumosul pe care îl transmitem studenților noștri este o formă de nobil sacrificiu, care este încununat, prin recunoașterea din partea societății. Eu m-am simțit sărbătorită, înnobilată și mulțumesc Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” pentru toate acestea. Fac o făgăduială că, în cele mai minunate și mai necesare momente, îi voi fi alături și mă voi strădui să contribui la consolidarea unei comunități academice de care să fie mândră, nu numai Universitatea, ci și comunitatea din județul Arad și din împrejurimi”.
„Am avut plăcerea să acordăm înalta distincție de Doctor Honoris Causa doamnei prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, o personalitate a lumii juridice, cu o veche colaborare cu Universitatea noastră, de aproape 25 de ani, care s-a implicat foarte mult în viața Facultății de Științe Juridice, prin participarea activă la sesiunile noastre științifice, coordonarea masteranzilor și îndrumarea doctoranzilor”, a precizat Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiș”.
Cursuri și specializări
Doamna profesor Verginia Vedinaș a urmat importante cursuri de specializare, dintre care amintim:
În 1994 la Institutul Internațional din Luxemburg;
În anii 1997 și 1998 la Institutul de Federalism din Friburg, Elvetia și la Academia de Drept Public din Grecia, Atena;
În martie 2015 a participat la Simpozionul UN/INTOSAI Viena, Austria, „UN Post-2015 Developement Agenda, The Role of SAI and Means of IMPLEMENTATION For Sustenable Developement”.
Funcții importante în administrația centrală de stat:
2001-2003 Secretar de Stat, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;
2003- Subsecretar de Stat, Director general adjunct al Institutului Naţional de Administraţie;
Anul 2004 a însemnat trecerea din administrație la supremul organ al puterii din România: Parlamentui României. A fost Senator în circumscripţia electorală Bihor; vicepreşedinte al Comisiei de administraţie publică, mediu şi amenajarea teritoriului, secretar al Comisiei juridice de numiri, disciplină şi imunităţi; membru al Comisiei de Afaceri Europene, Comisie Permanentă Comună a celor două Camere ale Parlamentului; membru în Comisia comună de Elaborare a Codului Electoral al României (secretar).
Din anul 2008 și până în prezent este Membru al Curţii de Conturi a României, Consilier de Conturi, şeful Departamentului Juridic din cadrul Curţii de Conturi.
Doamna profesor Verginia Vedinaș este membru al unor prestigioase institute, centre de studii, al comitetelor de conducere a unor importante publicații de specialitate, dintre care amintim:
Membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România;
Membru fondator al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”;
Preşedinte al Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”;
Membru al ”Centrului de studii și cercetări juridice și socio-administrative ”Facultatea de Științe Economice, Universitatea de Petrol și Gaze, Ploiești;
Membru în Comitetul de conducere al Institutului de Științe Administrative al Republicii Moldova;
Redactor şef adjunct al Revistei de drept public a Institutului de Ştiinţe Administrative „Paul Negulescu”;
Membru în Colegiul de Redacație al Revistei Universității Danubius din Galați;
Membru în Comitetul științific al Revistei ”International auditing &risk management”, Universitatea Atenheum, București;
Coordonator al Caietului științific al Institutului de Științe Administrative ”Paul Negulescu”, perioada 2007-2012;
Membru în Consiliul Științitfic al Revistei ”Journal Of Law and Administrativ Sciences” al Universității de Petrol și Gaze din Ploiești.
Enumerăm în continuare câteva structuri academice în care distinsa laureată de astăzi ocupă funcții de conducere:
Președinte de onoare al Conferinței științifice Internaționale ”Constituția și societatea contemporană”, organizată de Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești, Centrul de Studii și Cercetări Juridice și Socio-Administrative și Asociația Română de Drept și Afaceri Europene, în data de 5 decembrie 2014;
Membru al Comisiei juridice a CNATDCU-Ministerul Invățământului;
Membru în Grupul de lucru nr 1 (Etica universitară/Integritate academică) și Grupul nr 2 (Legislatie) al Comisie de etică a universității din București ;
Președinte al Conferinței Științifice Internaționale ”Constituția și societatea contemporană” organizată de Universitatea de petrol _Gaze din Ploiești, Centrul de Stusduu și Cercetări Juridice și Socio-Administrative și Asociația Română de Drept și Afaceri Europene, în data de 5 decembrie 2014;
Președinte al Conferinței Științifice Internaționale ” ”Administratia publică în Europa celor 28. Dimensiune juridică și manageriala,” organizată de Universitatea de petrol _Gaze din Ploiești, Centrul de Stusduu și Cercetări Juridice și Socio-Administrative și Asociația Română de Drept și Afaceri Europene, în data de 2 aprilie 2014;
Președinte al Conferinței Științifice Internaționale ”Achizițiile publice. Legalitate și eficiență în utilizarea fondurilor publice. Programe de finanțare în perioada 2014-2020” organizată de Instituția Prefectului județului Mureș și S C Media Marketing , la Sovata, județul Mureș, în zilele de 28-30 aprilie 2014.
Prestigioasa activitate științifică a laureatei de astăzi, materializată într-un număr de 31 de lucrări de specialitate, cursuri, monografii, 103 de articole şi 55 de comunicări ştiinţifice a fost răsplădită cu importante premii, ordine și distincții, precum:
Ordinul Național ”De Merit” în Grad de Cavaler, acordat de Președintele României;
Premiul Uniunii Juriştilor pentru lucrarea Deontologia vieţii publice, anul 2007;
Diploma de excelenţă acordată în anul 2008 de Uniunea Juriştilor din România pentru lucrarea „Constituţia României, Comerntariu pe articole”, Editura C.-H. Beck, Bucureşti, 2008 (în colaborare);
Premiul Virgil Tatomir pentru publicistică juridică, 2011 al Uniunii Juriştilor din România,
Premiul Virgil Tatomir pentru publicistică juridică, 2012 al Uniunii Juriştilor din România,
Diploma de excelentă acordată de Academia de Politie Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti la data de 23 mai 2013;
Diploma de onoare acordată de Asociația procurorilor din România, Comisia juridică, de numiri, disciplină și imunități din cadrul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială din cadrul Camerei Deputaților și Fundația Română prin Democrație, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturillor Omului, 29 mai 2014.
Titlul și Diploma de excelență ”Omul Anului 2014 pentru o Românie Europeană” acordate de ”Eurolink – House of Europe” pentru excelență în domeniul academic juridic.
Diploma de Onoare acordată de Uniunea Juriștilor din România pentru lucrarea ”Identitate națională și dragoste de țară”, decembrie 2014;
Diploma de Excelență acordată de Universitatea Europei de Sud-Est Lumina și Colegiul National pt Protectia Consumatorilor Europeni si ANPC, noiembrie 2014.
Este Doctor Honoris Causa Universitatea „ Danubius”, Galaţi din anul 2012 și cetățean de onoare al comunei Întorsura, județul Dolj, din 2013.
Membru în comitetele științifice, sau de organizare ale unor conferinte interne și internationale. Amintim dintre acestea:
Membru în Comitetul științific al Conferinței internaționale a Analelor Universității din București, Seria științe Administrative ”Administrația publică- tendințe actuale”, 31 octombrie 2013;
Membru în comitetul științific al Colloque Licence Gestion des Ressources Humaines I U T Saint Omer, France, 29-30 noiembrie 2013;
Membru în Comitetul științific al Conferinței internaționale ”Interculturalitate și strategii competitionale) organizată de Universitatea Cristină ”Dimitrie Cantemir” din București, 24-26 mai 2012;
Președinte de onoare al Conferinței internaționale ”Aspecte inovative în legislația achizițiilor publice. Repercusiuni asupra accesării și managementului fondurilor structurale,” Sovata, 24-27 noiembrie 2011;
Președinte de onoare al Comitetului științific internațional al Conferinței Internaționale ”Noi reglementări privind achizițiile publice. Impactul asupra absorbției fondurilor structurale în contextul reoroganiării administrative”, organizat la Sovata, 4-07 aprilie 2013;
Membru în comitetul de organizare al Sesiunii Științiofice Anuale a Institutului de Științe Administrative al Republicii Moldova ”Perpetua misiune a administrației publice de a fi în slujba cetățeanului”, octombrie 2012;
Președinte al Comitetului științific al Conferinței ”Administratia publică în Europa celor 28. Dimensiune juridică și manageriala,” organizată de Universitatea de Petrol și Gaze de la Ploiești în data de 2 aprilie 2014 ;
Președinte de onoare al Conferinței privind achizițiile publice , organizată la Târgu Mureș.
Este o bună cunoscătoare a limbii franceze, utilizatoare de Internet, Microsoft Office (Word, Excel, Power Point).
Citiți principiile noastre de moderare aici!