„Conferinţa anuală a EUA a explorat metode inovatoare de predare şi a luat în considerare implicaţiile lor pentru organizarea proceselor de învăţare şi predare în anii următori” (Aurel Ardelean)
– D-le preşedinte, aţi participat, recent, la Conferinţa Anuală a Asociaţiei Universităţilor Europene (EUA), care s-a desfăşurat la Université Libre de Bruxelles (ULB), Bruxelles, Belgia. Care au fost principalele probleme dezbătute?
– Conferinţa Anuală a Asociaţiei Universităţilor Europene (EUA) din acest an a avut titlul „Schimbarea, peisaje de învăţare şi predare” și a grupat, în jurul celor trei secţiuni, peste 1200 de participanţi – preşedinţi şi rectori de Universităţi din Europa, Brazilia, China, cercetători, studenţi şi factori de decizie politică, dovadă a interesului care îl manifestă problemele de învăţământ superior la ora actuală. Lucrările de maximă importanţă pentru învăţământul superior din Europa au fost deschise de Didier Viviers, rectorul Université Libre de Bruxelles; Androulla Vassiliou, comisar pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, Comisia Europeană, Belgia şi de Maria Helena Nazaré, preşedintele Asociaţiei Universităţilor Europene. Se ştie că învăţământul este cel care fundamentează o serie de principii prin EUA (Asociaţia Universităţilor Europene), care au fost dezbătute în cadrul acestei conferinţe. Ideea principală a fost aceea de a face ca învăţământul superior să devină o forţă în cercetare, astfel încât prin programele lansate, cum este Orizont 2020, Europa să ajungă ca, din punct de vedere strategic al întocmirii documentării, obţinerii şi aplicării unor proiecte europene, să deţină primatul în cercetarea ştiinţifică.
Am reprezentat Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” și ca preşedinte al Asociaţiei Universităţilor Private din România m-am bucurat că învăţământul a revenit în centrul atenţiei forurilor europene, fiind dezbătute probleme de interes maxim. Cred că, aşa cum s-au jalonat ideile la Conferinţa EUA de la Bruxelles, în următorii trei ani, vor fi schimbări foarte importante în peisajul învăţământului. Este vorba de punerea unui accent mai mare pe activităţile practice în universităţi. În acest sens, se va avea în vedere schimbarea curriculumului, abordarea acestuia în context pragmatic şi pe probleme legate de calitatea învăţământului superior. În acest peisaj, învăţământul superior va deveni forţa motrică, care are rolul de a dezvolta calităţile de care au nevoie tinerii pentru a duce societatea europeană înainte.
– Care au fost propunerile reprezentanţilor universităţilor din Europa, China şi Brazilia?
– Vorbitorii de nivel înalt din Europa, Brazilia şi China s-au referit la oportunităţile şi provocările cu care se confruntă instituţiile din Europa şi alte regiuni ale lumii, precum şi la impactul de mobilitate şi internaţionalizare pentru învăţare şi predare în universităţile din Europa. Reprezentanţii din afara Europei şi-au manifestat intenţia de a coopera cu EUA, atât sub raportul curricular, cât şi prin aplicarea unui management strategic: tehnologie, creativitate, cultură, efectuarea unor studii independente asupra evoluţiei învăţământului, prin individualizarea acestuia, adecvarea curriculumului la cerinţele pieţei forţei de muncă şi promovarea autonomiei academice ca factor de expresie a libertăţii academice.
– Dintre problemele discutate la Conferinţa EUA din acest an au fost cerinţele pieţei muncii şi inovarea tehnologică prin MOOC.
– La EUA sunt afiliate în prezent 850 de universităţi şi 47 de conferinţe ale rectorilor universităţilor din ţările europene. Conferinţa care s-a constituit ca un forum, în care universităţile din diferite părţi ale Europei şi ale lumii să răspundă la presiunile actuale pentru schimbare, a încercat să anticipeze nevoile educaţionale legate de pregătirea forţei de muncă în care universităţile devin factorul esenţial. În acest sens, MOOC va pune accent pe creşterea furnizorilor privaţi cu scopuri lucrative şi creşterea competiţiei globale între instituţii şi ţări, care vor determina modele de învăţământ noi care să răspundă la pregătirea forţei de muncă cu costuri mai mici. La adunarea generală a FEDE care se va desfăşura în acest an la Valladolid, Spania, noua societate Factory Badge va analiza posibilitatea implementării platformei MOOC care, aşa cum spuneam, a fost larg dezbătută şi prezentată ca o metodă nouă de învăţare în cadrul e-learning. Aceasta a fost apreciată în unanimitate de reprezentanţii universităţilor ca venind în sprijinul studenţilor și va avea un impact benefic asupra viitorului învăţământului superior, prin internaţionalizarea învăţământului. MOOC este o platformă pe care noi o aplicăm de mai mulţi ani. Încă nu se află la nivelul cerinţelor enumerate la conferinţa EUA, dar avem soluţii şi posibilităţi ca, într-un viitor foarte scurt, să dezvoltăm această platformă existentă în cadrul specializării de informatică, la nivelul cerinţelor europene. Ne dorim ca această platformă să devină un puternic mijloc de învăţământ pentru studenţii noştri. O altă problemă de strategie discutată a fost cea a guvernanţei învăţământului superior şi organizarea diferenţiată a învăţământului. Evaluarea cunoştinţelor trebuie să fie una permanentă, care să relaţioneze cu o curriculă comună a universităţilor europene.
– Care sunt tendinţele de schimbare ale învăţământului universitar discutate la EUA?
– În anul 2013, EUA a încheiat o primă etapă de evaluare instituţională în cadrul proiectelor europene, iar pentru 2014 – 2015, îşi propune ordonarea activităţilor doctorale prin formarea unui consiliu de coordonare a şcolilor doctorale pentru instituţiile organizatoare de studii doctorale. Pentru viitor, învăţământul superior trebuie să devină un învăţământ multi-cultural, care să-şi adapteze, în mod constant, metodele de predare şi învăţare, cât mai atrăgătoare pe scena globală a învăţământului superior. Se vor promova cursuri integrate cu parteneri asociaţi şi acordarea de diplome comune de masterat şi doctorat în cadrul programului Erasmus Mundus.
– Care sunt raporturile de colaborare dintre Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Asociaţia Universităţilor Europene?
– În ceea ce priveşte Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, noi am fost evaluaţi de EUA în cursul anului trecut şi am primit un raport favorabil din partea comisiei EUA. Vom continua colaborarea cu EUA prin şcoala doctorală a universităţii noastre, care va fi înscrisă în cadrul operaţiunilor de sprijinire a învăţământului doctoral pentru specializările biologie şi medicină în cadrul pregătirii ce se efectuează de către EUA pentru şcolile doctorale în anul care urmează.
Citiți principiile noastre de moderare aici!