Mihai Takacs ne-a primit în casa şi în locul în care se regăseşte de fiecare dată, atelierul său – duminică seara – unde ne-a povestit cu nostalgie despre carieră, de unde pasiunea pentru artă și viața sa.
Cert este că pictează de o sumedenie de ani, este unul dintre artiştii arădeni care se poate mândri că şi-a expus lucrările în cele mai mari oraşe din ţară dar şi la galerii importante de peste hotare. A trecut peste problemele de sănătate cu care s-a confruntat în urmă cu câțiva ani şi, în momentul de faţă, este un optimist cum rar am întâlnit.
O lume de poveste
Culori, pensule, tablouri și o atmosferă de poveste. Încă de pe scările care duc spre ultimul etaj al Palatului Bohuș – unde se află atelierul și casa maestrului – ne-am desfătat privirea cu o explozie de culori care ne-a introdus într-o altă lume, de basm. Lumea pictorului Mihai Takacs. “Pofitiți! Doar atâția sunteți? Aș fi primit, cu drag, mult mai multă lume…”
Am pășit stingheri și curioși spre atelier, spre locul de unde ies minunățiile pe care le vedem în expoziții. O încăpere mică, primitoare, colorată, care îți dă, fără doar și poate, o stare de bine… “Aveți grijă să nu vă murdăriți. Tocmai ce am terminat lucrul la un tablou” – ne-a avertizat pictorul. Eram prea fascinați de ce avem în jur ca să ne pese dacă ne colorăm sau nu pe haine.
Printre vopsele, pensule, tablouri și obiecte de ceramică (una din pasiunile artistului) – aflate pretutindeni – ne-a atras atenția un “tablou” în formă de triunghi pe care scrie: “Io, Miși, sînt perfect sănătos și trăiesc 105 ani”. Artistul ne-a explicat că este un mesaj scris din vremea când era bolnav. Acum glumește pe tema asta – “Nu mai am decât câțiva zeci de ani până atunci” – și începe să ne arate tablourile pictate în decursul acestui an. “Sunt câteva zeci aici dar urmează să mai pictez în lunile următoare altele și abia după aceea le voi prezenta în cadrul unei expoziții“.
Ne uităm fascinați la cartierele și clădirile văzute prin ochii pictorului Mihai Takacs. Recunoaștem locuri care pe pânză arată atât de bine, colorate, pitorești iar în realitate încercăm să stăm cât mai departe de ele. Știți ce cartier este acesta? – întreabă artistul. “Checheci. Nu prea seamănă, așa-i?” – răspunde zâmbind și continuă să ne arate alte lucrări. După ce termină “expoziția”, Mihai Takacs ne conduce spre atelierul de sculptură dar și spre locul de unde Aradul se vede… mai altfel… Podul. Acum ne dăm seama de unde picturile cu tramvaie și clădirile din centru…
“Cam acestea sunt locurile in care îmi desfășor eu activitatea. Sper că v-au plăcut. Vă mai aștept oricând cu drag pe la mine”. Cu siguranță vom reveni. Cât de curând.
Citiți principiile noastre de moderare aici!