„În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Secției 1 Vlaicu, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale, au fost identificați 2 bărbați, de 30 și 67 de ani, ambii din județul Galați, care, în noaptea de 16/17 august 2023, într-o stație PECO afara municipiului, ar fi deposedat, prin amenințări cu obiecte contondente, un bărbat de 35 de ani, de suma de 30.000 de euro”, ne anunță Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
În baza probatoriului administrat, cei doi bărbați au fost reținuți, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad, cu propunerea luării de măsuri preventive. Din verificări, a reieșit că pe numele bărbatului de 67 de ani există un mandat european de arestare, pentru infracțiuni săvârșite pe teritoriul Germaniei. Cercetările sunt continuate, pentru fapta de la Arad, sub supravegherea procurorului de caz, într-un dosar penal întocmit pentru tâlhărie calificată. Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și Institutului Național de Criminalistică din cadrul Poliției Române, Inspectoratului de Poliție Județean Galați și Biroului de Analiză a Informațiilor Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!