Ineu. Magistrații Curții de Apel București s-au pronunțat miercuri după-amiaza asupra deciziei de carantinare a orașului Ineu, instituită prin Ordinul Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 4660099 din 25.11.2020. Acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, cu posibilitatea de contestare în termen de două zile.
Avocatul Mirela Ioja, cea care a reprezentant Primăria Ineu în instanță, ne-a declarat că se așteaptă motivarea sentinței și în funcție de aceasta se va lua hotărârea privind contestarea soluției.
Reamintim că Ineul a intrat în carantină în data de 25 noiembrie, pentru o perioadă de 14 zile, urmare a propunerii DSP Arad, avizată de INSP și înaintată spre aprobare DSU în urma hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Menționăm că în urma punctajului calculat pentru Ineu, în baza criteriilor de carantinare, a fost depășit pragul de 60 de puncte, de la care o astfel de măsură poate intra în vigoare. De urmărit cum vor evolua lucrurile, având în vedere experiența Seleușului, care a obținut doar o victorie de palmares, ordinul de carantinare fiind ridicat abia cu două zile înainte de expirarea termenului. La Ineu, restricțiile sunt valabile până în data de 9 decembrie.
Trimite articolul
XSi carantina se va extinde pina dupa sarbatori…..
Carantina in primariile liberale……de ce la Seleus s-a admis si la Ineu, nu?! Nu trebuia infiintat spital covid la Ineu, daca nu avea locatie separata! Asa s-au infectat si personalul medical si restul…..