393 autorizaţii de construcţii şi 570 certificate de urbanism au fost eliberate online, în ultimele trei luni, de Primărie. Cererile pentru obţinerea acestor documente se depun prin metoda clasică, la ghişeu, iar în momentul când actele sunt gata, cetăţenii sunt anunţaţi că le pot ridica, prin intermediul unui sistem de informare online, primul din ţară cu transmitere automată şi cod de bare QR cod.
„Aradul cred că este singurul oraş din ţară care emite autorizaţii de construcţie online. În România, Clujul a mai emis certificate de urbanism online. În viitorul apropiat intenţionăm să organizăm o întâlnire cu reprezentanţii filialei arădene a Ordinului Arhitecţilor din România pentru a le prezenta acest serviciu” – a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, în cadrul unei conferinţe de presă.
Codul QR
Beneficiarii documentelor emise online vor putea folosi codul de bare în colaborarea lor cu Primăria şi nu numai. Accesul la toate informaţiile conţinute de acest cod QR se obţin printr-o simplă scanare a lui cu ajutorul unui dispozitiv de imagine precum o cameră foto sau un scaner, deşi cea mai comună metodă este camera smartphone-ului şi o aplicaţie specializată pentru scanarea codurilor QR.
Trimite articolul
XAs dori sa știu dece a fost înlăturat indicatorul OPRIREA INTERZISA excepție RIVERANI.Afost montat legal cu cerere la URBANISM 2019.
SPLAIUL GENERAL GHEORGHE MAGHERU NR 15.MULTUMESC