Două firme pe autostrada Arad-Nădlac, două procente de realizate a lucrărilor şi două atitudini diametral opuse ale ministrului Transporturilor, Alexandru Nazare, faţă de cei doi executanţi. Oficialul bucureştean a fost prezent ieri pe şantierele CNADNR la Arad, pentru a lua pulsul lucrărilor şi a plecat după ce i-a urechiat bine pe conctructori. Nu toţi au avut parte de tratament dur din partea ministrului, ci mai ales cei de la Romstrade, cei care execută lotul de autostradă dintre Nădlac şi unde procentul de realizare este pe hârtie de doar 6,5%, în loc de 15%, cât se stabilise în contract.
În două schimburi
Prima descindere a ministrului a fost pe tronsonul spre Arad al viitoarei autostrăzi, unde firma Alpine a reuşit să ajungă la un procent al execuţiei de 14% (faţă de 15% stabilit). Pentru că s-a lucrat în schimburi şi pentru că pe şantier se vedeau utilaje şi muncitori (170, susţin reprezentanţii firmei), critica ministrului a fost „domoală”. Le-a cerut, totuşi, celor de la Alpine, să termine de turnat asfaltul pe autostradă până la finele anului, astfel încât în cele trei luni rămase până la încheierea contractului să se poate ocupa de celelalte detalii.
Şi cei de la Alpine au avut cereri către ministru: i-au precizat faptul că mai trebuie făcute exproprieri iar hotărârile de Guvern pe acest subiect ar trebui urgentate şi că ar trebui să primească acordul avizat deja de Mediu pentru a se putea folosi de umplutura necesară acestui tronson.
Asfalt până în decembrie
„Sunt foarte interesat ca acest tronson să fie finalizat în termenul contractual. Ştiu că aţi lucrat în două schimburi şi că există un ritm al lucrărilor susţinut. Dacă îl menţineţi, asfaltarea se poate face anul acesta, căci obiectivul nostru este să avem asfaltarea făcută în 2012. Aveţi o mobilizare suficient de bună, dar trebuie să menţineţi ritmul, căci greul abia acum începe”.
Alta a fost atitudinea ministrului când a dat ochii cu cei de la Romstrade, firma care a rămas fără muncitori din cauza neplăţii salariilor, fapt prezentat deja în ziarul nostru. În pofida promisunilor făcute de reprezentanţii firmei, care susţineau că asfaltul va fi turnat pe şosea până la finele anului, când se va putea circula pe un sens de autostradă, stadiul fizic al lucrărilor (6,5%) l-a scos din sărite pe oficialul de la Bucureşti.
Puşi să se mobilizeze
„Dacă mă uit cum s-a lucrat pe lotul acesta, cred că nici în 2014 nu terminaţi. E impropiu spus că s-a lucrat, că de fapt nu s-a lucrat. Trebuie să ştiţi că ambiţiile pe care le avem noi sunt ca această autostradă să fie finalizată la nivel de asfalt în acest an. Aceasta este ambiţia mea şi vreau să fie reflectată în modul în care lucraţi”, le-a indicat Alexandru Nazare.
Ministrul le-a cerut să se mobilizeze, să lucreze în două sau trei schimburi, să îşi dubleze capacitatea la nivel de utilaje şi să şi-o tripleze când vine vorba de personal. Scuza cu întârzierile datorate vremii l-a mâniat şi mai mult pe oficial.
Inadmisibil
Alexandru Nazare a plecat de pe şantier precizând: „Aşa ceva e inadmisibil, nu aşa se lucrează. Din punctul nostru de vedere ne-am îndeplinit toate obligaţiile; vreau să se vadă acelaşi comportament şi din partea dvs” şi indicând faptul că autostrada Arad-Nădlac e una simplu de executat.
Constructorul şi banii salariaţilor
Reprezentantul firmei Romstrade susţine, în continuare, nu foarte convingător, că pentru întârzierea lucrărilor de vină nu sunt salariile neplătite ale munictorilor. Acesta a precizat sâmbătă că au fost plătite salariile lunii ianuarie şi că urmează a fi plătite, săptămâna viitoare, şi salariile lunii februarie. Dacă acesta susţine că pe şantier muncesc acum 100 de oameni, pe documentele ministrului stătea scris negru pe alb: 77.
„E impropiu spus că s-a lucrat, că de fapt nu s-a lucrat” – Alexandru Nazare
Citiți principiile noastre de moderare aici!