Pe 8 martie e primul termen la Tribunalul Arad pentru procesul dintre primarul Şimandului, Ioan Şimon, şi Şcoala Generală din localitate pentru neplata salariilor. Chiar dacă pare greu de crezut dar încă nu au fost virate salariile pe lunile ianuarie şi februarie pentru cei peste 30 de angajaţi ai şcolii din localitate. Muncesc de două luni fără nici un leu.
Procesul se anunţă unul destul de rapid dat fiind că a fost solicitată o ordonanţă preşedinţială care scurtează foarte mult termenele obişnuite. Această ordonanţă se acordă pentru cazuri urgente şi au un caracter vremelnic. Şi cazul din Şimand intră la categoria numită „cazuri grabnice” în limbajul legislativ.
„În cazul amânării de pronunţare, conform codului de procedură civilă, instanţa poate amâna pronunţarea cel mult 24 de ore iar motivarea se va face în cel mult 48 de ore. În cazul în care se face recurs acesta trebuie făcut în cel mult 5 zile”, a precizat Diana Dărăban, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad.
Justiţia va pune punct
Aşa speră angajaţii şcolii care sunt sătui de toată această poveste care i-a lăsat cu buzunarele goale. Aşa cum am mai scris primarul comunei refuză să le deschidă linia de creditare pentru salarii pe motiv că actuala directoare nu este numită legal.
„Îşi ocupă postul în mod ilegal şi dacă aş deschide linia de credit, eu aş fi cel care va comite o ilegalitate. Nu pot să o fac. Singura şi cea mai simplă soluţie pe care le-am prezentat-o şi aducea conducerea şcolii în legalitate, era schimbarea actualei directoare. Atât inspectoratul cât şi cadrele didactice au refuzat”, a declarat la acel moment primarul Şimon. Toţi aşteaptă soluţia juridică care speră fiecare că-i va da dreptate şi angajaţilor bani.
Greva, o soluţie de avarie
Timp de o săptămână cadrele didactice au fost în grevă dar la solicitarea părinţilor şi a elevilor, au revenit la catedră. Nu este însă exclus ca în condiţiile în care situaţia se prelungeşte să nu reintre în grevă.
Monica Ardelean
monica.ardelean@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!