Urgenţele au fost trase pe dreapta. Rând pe rând, pe măsură ce stocul de combustibil s-a epuizat, ambulanţele SMURD au fost oprite în garaj. Ieri au fost disponibile doar 3 maşini pentru întreg judeţul: în municipiu, singura maşină cu medic, la Nădlac şi la Vinga. O situaţie dramatică pentru toţi cei care se zbat între viaţă şi moarte în aşteptarea lor. Greu de estimat cum s-au ales cazurile la care să se deplaseze şi cât de grav trebuie să fi fost pentru ca să merite ca SMURD-ul să sară în ajutor.
Cum s-a ajuns aici? O normă de motorină şi sute de incendii care au dat gaură peste gaură în norma şi aşa mică alocată celor de la Urgenţe.
Fiecare autoritate competentă ţine, însă, să ne liniştească şi să ne asigură că această situaţie gravă şi neprevăzută este ca şi rezolvată. A fost făcută solicitare la nivel central pentru suplimentarea bugetului pentru carburanţi, care a şi fost aprobată chiar în cursul zilei de ieri. În cel mai scurt timp (autorităţile spun că de aseară), lucrurile vor intra în normal şi nu vor mai exista sincope la nivelul urgenţelor arădene.
Situaţia aproape de neacceptat pentru un serviciu de urgenţe care trebuie să fie disponibil 24 de ore din 24 la orice solicitare, fără să mai calculeze distanţe şi litrii de benzină, ne-a fost explicată de autorităţi. Vina o poartă creşterea numărului de incendii de vegetaţie care a suprasolicitat pompierii şi a determinat un consum mult mai mare decât cel estimat de combustibil. Dat fiind că toţi se alimentează pe baza aceluiaşi buget, urgenţele medicale au rămas cu rezervorul gol.
La nivelul Prefecturii Arad a fost convocat zilele trecute un comitet de urgenţă, unde s-au stabilit măsuri pentru criza de moment prin care trec serviciile de urgenţă din judeţ. „A fost o măsură de avarie pe care am luat-o pentru a ne descurca până la aprobarea solicitării noastre de a se suplimenta sumele pentru combustibil. Tot atunci s-a stabilit că la incendiile de vegetaţie să intervină şi formaţiile locale de pompieri voluntari”, a declarat prefectul Călin Bibarţ.
Şi preşedintele CJA, instituţie de care ţine în parte Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă Arad, recunoaşte că au fost probleme: „Până astăzi nu au avut motorină, dar am înţeles că s-a făcut o cerere de suplimentare a cotei şi li s-a deblocat o sumă de bani”.
Cum era de aşteptat, mai marii Inspectoratului pentru situaţii de urgenţă Arad ştiu cel mai bine problema cu care se confruntă de câteva zile.
Întrebat despre situaţia SMURD-urilor trase pe dreapta din lipsă de combustibil, adjunctul ISU Arad, Dan Paicu, ne-a precizat: „Doar în ultimele 5 zile am avut peste 300 de incendii. În atare condiţii, dat fiind consumul enorm de combustibil, nu am putut ţine acelaşi ritm între intervenţii şi aprovizionarea cu combustibil. Cota s-a epuizat, pentru că în cinci zile am consumat cât în 45! Am făcut o solicitare Inspectoratului general şi astăzi am primit banii pentru a ne aproviziona cu combustibil suplimentar. Toate ambulanţe SMURD sunt acum în funcţiune. Nu ne-am permis însă să rămânem fără motorină la maşinile de intervenţie la incendii”. Paicu ne-a mai precizat că, de câteva zile, ISU Arad lucrează cu jumătate din efectivul instituţiei la foc automat („merg acasă doar să mânânce”).
JA- M.A., A.B.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!