Ravagii a făcut apa în Arad, duminică seara, iar nebunia apelor nu pare să se liniştească nici acum. Încă plouă în municipiu şi în judeţ, spre disperarea tuturor, dar mai ales a celor care au făcut încă de aseară cunoştinţă dură cu forţa apelor.
Totuşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad a reuşit să facă un bilanţ al dezastrului de duminică: „în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în cursul zilei de ieri, 19.06.2016, judeţul Arad s-a aflat sub două avertizări cod portocaliu de precipitaţii, până azi 20.06.2016, ora 12.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” Arad a intervenit astfel: În municipiul Arad s-a intervenit pentru evacuarea apei din 28 locuinţe, 10 demisoluri şi subsoluri, îndepărtarea a 6 arbori căzuţi pe străzi şi pe DN 7 şi 2 stâlpi.
De asemenea, s-a intervenit pentru supraînălţarea cu saci a canalului Mureşel. În prezent continuă operaţiunile de evacuare a apei din mai multe cartiere din municipiul Arad”.
S-a rupt digul la Pâncota
Tot ISU Arad a intervenit şi în judeţ. „În oraşul Chişineu Criş, Garda de Intervenţie nr.2 Chişineu Criş a intervenit pentru evacuarea apei din 6 locaţii. În localitatea Nădab, canalul Dohangia a ieşit din matcă şi a inundat aproximativ 30 de gospodării. S-a acţionat cu 2 motopompe şi 6 pompieri de la Garda de Intervenţie nr.1 Chişineu Criş. Acţiunea de intervenţie continuă şi acum cu sprijinul Secţiei de Pompieri Sebiş. În localitatea Pâncota s-a rupt digul canalului ce traversează localitatea inundând aproximativ 100 de gospodării. S-a acţionat toată noaptea pentru astuparea breşei cu 40 pompieri de la Secţia Ineu. Operaţiunile de intervenţie continuă şi acum.
Mobilizare generală
Cât de gravă a fost situaţia dincolo de cifre? Atât de gravă încât „datorită situaţiei operative înregistrate în municipiu Arad şi în localităţile Pâncota, Ineu, Chişineu Criş, Detaşamentul Arad şi Secţia Ineu acţionează cu întreaga capacitate de intervenţie”. A fost nevoie, în operaţiunile de intervenţie de duminică, să fie implicaţi: opt ofiţeri, 125 de subofiţeri, 11 motopompe, patru autospeciale de stingere, trei autocamioane de intervenţie, o autospecială de descarcerare, o autospecială de deblocare salvare şi cinci autospeciale transport personal.
Intervenţie la spitale
Cea mai dificilă dintre intervenţiile de duminică ale pompierilor arădeni rămâne, probabil, tot cea de la Spitalul Judeţean Arad, secţia de primire urgenţe, unde au fost evacuate sălile din cauza apei care curgea şiroaie din tavan. Pompierii au intervenit nu doar la UPU pentru a scoate apa din săli ci şi la Spitalul Municipal. Iar ploaia continuă să cadă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!