Evenimentele s-au petrecut sâmbătă după masă, în jurul orei 18. Potrivit unor localnici din comuna Vinga, autoturismul a circulat cu viteză foarte mare în localitate, fiind aproape de a-i accidenta pe unii oameni aflați pe stradă. A intrat pe DN69 de pe o stradă lăturalnică, virând cu greu la stânga spre Arad. Conform martorilor, mașina era un Maserati cu numere de înmatriculare străine. Iar șoferul – ne spun polițiștii – nu ar deține permis de conducere.
“Astăzi, polițiștii din Vinga au depistat un autoturism în trafic, despre al cărui conducător existau informații că nu ar deține permis de conducere. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului care s-a angajat într-o depășire a unui alt autoturism pe DN69. Pentru a evita un impact frontal, un autovehicul care se deplasa din sens opus a acționat mecanismul de frânare, fiind tamponat din spate de un alt autoturism, care nu a păstrat o distanță suficientă în mers. În continuare se fac verificări pentru identificarea persoanei bănuită de conducere fără permis și luarea măsurilor legale” – a declarat Adina Aconstantinesei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Trimite articolul
XE cam greu sa stapanesti o masina adevarata,trebuie sa “te stii” ,ca altfel …vei avea o plimbare foarte scurta
-
Shorkan nu Maserati a facut accident..el a provocat..prin depasirea periculoasa..
-
trebuie să “te știi” cu absolut orice mașină, doar că prea puțini realizează asta. În general, bărbații nu prea știu să conducă, e o chestie genetică, când văd ceva ce se deplasează mai repede, apar instinctele de vânătoare. De fapt condusul nu este vânătoare ci socializare, de aceea femeile, in general se descurcă mult mai bine.
-
miki, imi parte rau sa iti spun, barbat fiind dar cam ai dreptate… femeile sunt neatente, asa in gheneral iar barbatii sunt prea siguri pe ei. si nepoliticosi in trafic…
-
“De fapt condusul nu este vânătoare ci socializare, de aceea femeile, in general se descurcă mult mai bine”… da, ai dreptate cu ceea ce ai spus în această “sentință”! Femeile se descurcă mult mai bine decât bărbații… la SOCIALIZARE!
-
Maserati, mate fine
Nu e șofer dacă nu are permis, doar un infractor.
L-au inhatat deja, un tigoiner. Am vazut nmasina si poitia in fata la hotel paradis in Ar.Nou, hotel care l-au cumparat o sleata de tigoineri cica. E plin de masini cu numere de Franta acolo.
La toti ni greu……
Tare de tot…..”a actionat mecanismul de franare”…de parca ar fi tras semnalul de alarma la tren….pana la urma cel mai rau au iesit proprietarii celor doua vehicule….Ca cel din spate nu a pastrat o distanta regulamentara?Posibil…..Sunt curios cine va plati daunele….
Si cel cu Maseratti…..liber…..Prinde orbul,scoate-i ochii….Tara lui Papura Voda….
-
Nu mult dupa aceea l-au prins in Ar.Nou. Tigan, numere de Franta.
Deci lor prins sau nu pe soferu cu maserati ca io nu am inteles nimik
Va fi o cercetare foarte dificila. Vinga e cit Boston-ul si are inmatriculate vreo 400000 de Maserati, toate aceeasi culoare.
cum ar putea prinde alte masini cu daciile sau polo-urile de politie? numai daca cel urmarit se lasa prins
Si care e rezultatul urmaririi?? A fost prins sau nu? De ce nu au fost mobilizate mai multe masini de politie daca una nu facea fata?
Interesant de ce se evita sa se precizeze exact cine era ipochimenul care a incalcat legea in mai multe feluri , de ce tonul articolului e precaut cand e vorba de unul cu manifestari tipice de cocalar si de o masina aparuta intempestiv pe sosea spre nenorocirea altora. Si unde e acum infractorul ?
Cand vad ce limitat esti in gandire ma apuca plansul ,…. in general barbatii nu prea stiu sa conduca , chestie genetica …. tu realizezi cat de absurda e aceasta afirmatie ??? Stii ceva pilot campion din F1 , raliuri sau motociclism unde sa fie pilot de sex feminin ? mai gandeste inainte de a face afirmatii absurde , nu de alta dar nu esti planta , sau ???