Ne-am propus ca în acest articol să răspundem la mai multe întrebări care fac referire la apariția urșilor în zona Gurahonțului și la Brazii și să aflăm dacă spaima locuitorilor este sau nu fondată. Un nou atac al urșilor ar fi avut loc în cursul săptămânii trecute, pe Valea Iacobinilor, de lângă satul Iacobini ce aparține de comuna Brazii, la o casă de vacanță situată pe deal, la aproximativ patru kilometri de sat. În urma atacului au căzut pradă șase stupi de albine din care au fost mâncați toți fagurii. Vă reamintim că, tot în cursul săptămânii trecute, un cetățean german a împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare un urs, de aproximativ 200 de kilograme, pe care l-ar fi confundat cu un porc mistreț.
Alți 20 de stupi prădați
Este foarte important de specificat că au mai existat atacuri similiare, înregistrate în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie în zonă. În doar cinci zile, pe văile din jurul localităților Petriș, Seliște, Corbești și Roșia Nouă, au fost afectați 20 de stupi din 9 stupine (numită și prisacă, locul pe care se află amplasate familiile de albine împreună cu stupii respectiv).
„Într-adevăr vorbim de o zonă în care ursul nu este prezent permanent și lumea nu este obișnuită cu aceștia. Totuși în Munții Zărandului și Metaliferi, în ultimii ani a fost semnalată prezența, din ce în ce mai frecventă, a urșilor. Acest an este de altfel și primul în care am semnalat, și noi, pagube în stupini. În calitate de custode al sitului am ajutat oamenii să depună cererile pentru dosarul de despăgubiri și am instalat și garduri electrice împreună cu apicultorii din zonele afectate”, au specificat pentru Jurnal arădean/Aradon, reprezentantul Asociației Zărand și custodele Sit-ului Natura 2000.
Ultimul atac, acum 20 de ani
Dar să revenim în localitatea Iacobini, pe Valea Iacobinilor dar și pe valea cealaltă, unde se află satul Buceava Șoimuș. Reprezentanții Primăriei comunei Brazii ne spun că: „În urmă cu aproximativ 20 de ani, tot la aceiași familie, însă pe atunci aveau stupii în altă locație pe vale (stupii erau transportați acolo unde erau salcâmi), când încă mai trăia tatăl doamnei, a mai avut loc un asemenea atac, însă atunci ursul s-a înfruptat dintr-un singur stup. Proprietarii nu stau acolo, mai urcă din când în când pentru mici reparații la casă. Un urs nu poate să mănânce toți fagurii de miere, e prea mult. Ori a fost unul singur mai multe zile ori au fost mai mulți urși.”
350 de arădeni, speriați
Localitățile afectate numără aproximativ 350 de suflete ce locuiesc de o parte și de alta a dealului. Ursul sau urșii pot veni de pe coama dealului și într-o parte și în alta pe cele două văi. Este vorba de localitățile Buceava Șoimuș și Iacobini ce aparțin de Primăria comunei Brazii. „Acum la toți le este frică să mai meargă pe deal. Gândiți-vă că va veni sezonul de cules ciuperci și oamenilor le este teamă după acest atac. Le este frică și noaptea în case”, au completat reprezentanții Primăriei Brazii.
Despăgubiri de la Stat, pentru păgubiți
Reprezentanții Sit Natura 2000, ne spun că în acest areal nu au fost făcute repopulări cu urși, deoarece în România nu se pune problema recolonizării. În acest moment 40% din populația de urși a Europei se află în România. Mai mult, tot ei ne spun că această zonă, despre care vorbim, este semnalată cu prezență sezonieră a ursului. Obligația de a proteja specia este nu numai legată de sit-urile Natura 2000, ci pe tot teritoriul țării. Obligația însemnând, inclusiv, asumarea de către Stat a unui sistem de despăgubiri în acest sens.
Un fenomen natural, normal
„Totuși, este vorba despe un fenomen natural. Lumea trebuie să înțeleagă că aceste animale răspund fie la niște presiuni, fie la niște cerințe ale lor ecologice, fie la schimbări de ordin climatic. De exemplu, ei nu mai intră în somnul de iarnă. În schimb, cerința aceasta biologică, hiperfagia din perioada de toamnă rămâne, ei se hrănesc în perioada asta până când intră în hibernare. Este un comportament care nu se schimbă de pe o zi pe alta. Desigur mai sunt și alte chestiuni de care trebuie ținut cont, faptul că nu se mai asigură hrană artificială (complementară), dar asta poate să fie atât rău cât și bine, sunt chestiuni complexe. Sunt animale mari, cu teritorii întinse care pleacă în dispersie sau în căutarea hranei pe distanțe foarte lungi”, au clarificat situația reprezentanții Sit Natura 2000.
Direcția Silvică Arad atrage atenția
Apariția ursului brun – Ursus arctos în pădurile din nord-estul judeţului Arad ridică semne de întrebare pentru Direcția Silvică Arad care vine cu precizări. „Prezenţa speciei de urs în pădurile din judeţul Arad a fost multă vreme una sporadică şi a constat în semnalarea a câte unui exemplar izolat. În anul 2010, a fost semnalată prezenţa unui exemplar izolat într-o zonă din imediata vecinătate a localităţii Dieci, dar și în vecinătatea localităţii Chisindia. Evenimentele care s-au produs în ultimele două luni de zile confirmă apariţia bruscă, într-o perioadă scurtă, a mai multor exemplare mature de urs, chiar în zone în care anterior nu fusese semnalată nici măcar prezenţa sporadică şi izolată a speciei și trebuie ținut cont că nu există condiții propice de hrană (ciuperci, fructe – zmeură, afin, mure, ş.a). Trebuie să reușim să identificăm cauzele, dacă sunt naturale, datorită cărora această specie de urs a ajuns aici. Ceea ce s-a întâmplat acum, s-ar putea să nu mai fie o excepție, ci o regulă. Adică, o problemă în zonele despre care vorbim. O problemă ce trebuie rezolvată”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Gelu Zdrenghea, purtător de cuvânt al Direcției Silvice Arad.
În loc de concluzie
Punând toate informațiile cap la cap am aflat că în ultima perioadă 26 de stupi au fost atacați de urși. Totuși, prezența urșilor în Munții Zărandului este una firească și normală chiar dacă până acum nu au fost văzuți. Vorbim până la urmă de un culoar străbătut de această specie ce își caută hrana pe distanțe mari. Apicultorii care sunt afectați pot fi despăgubiți de către statul român pentru daunele suferite în urma unor astfel de atacuri. Dacă fenomenul se amplifică, organele abilitate vor trebui să ia măsuri pentru a-i proteja atât pe arădenii ce locuiesc în zonele vizitate de urși, dar și exemplarele de urși aflate în sălbăticie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!