ARAD. Se cred procurorii arădeni nişte „mici Dumnezei” pe Pământ? Sau măcar în Arad? Aşa se pare, dacă este să ne luăm după avocaţii din cadrul Baroului Arad. Aceştia se plâng de proasta colaborare pe care o au cu procurorii, făcând o comparaţie cu modul în care decurge colaborarea cu instanţele. În cadrul unei conferinţe de presă, decanul Baroului Arad, Andrei Ioniţă, a declarat că „există o discrepanţă uriaşă între colaborarea cu Tribunalul Arad şi instanţele din subordine şi colaborarea cu Parchetele. Dacă, în ceea ce priveşte instanţele, colaborăm excepţional, există dosarul electronic, avem acces la toate documentele din dosare, nu la fel putem să spunem despre colaborarea cu Parchete. Procurorii ne interzic, practic, accesul la dosare, avem voie doar câteva ore pe săptămână să depunem fizic documente, să consultăm alte documente”.
Mai mult, se pare că procurorii sunt încă tot în… pandemie.
„Este absolut inexplicabilă procedura de la Parchete. În momentul în care a fost instituită pandemia de Covid, s-a decis ca programul cu publicul la Parchetele de pe lângă Tribunalul şi de pe lângă Judecătoria Arad să fie restrâns la două ore pe săptămână. Pandemia s-a încheiat de mult, dar procurorii nu au mai schimbat programul de lucru cu publicul. În continuare, acolo se merge pe programul din pandemie, iar noi avem la dispoziţie două ore pe săptămână pentru a lucra în dosare”, a mai spus decanul Baroului Arad, care a precizat că, în ceea ce priveşte colaborarea procurorilor cu avocaţii şi, implicit, cu justiţiabilii, se poate lucra la multe aspecte.
Pe de altă parte, avocaţii arădeni susţin, în ceea ce priveşte colaborarea cu DIICOT, aceasta este mult mai bună faţă de cum se lucrează cu celelalte Parchete.
Într-un material întocmit pentru presă, Baroul Arad a bifat câteva aspecte negative referitoare la activitatea Parchetelor:
„Durata foarte mare a perioadei de derulare a urmăririi penale; afectarea accesului la justiţie prin prisma unor intervale foarte scurte ale programului cu publicul (fiind menţinut, în general, programul din perioada pandemică); omisiunea de a pune în funcţiune proceduri interne de confirmare a primirii cererilor/documentelor/materialelor trimise de avocaţi/justiţiabili în format electronic. Omisiunea de a comunica din oficiu înregistrarea acestora/de a comunica generarea numărului unic de dosar; întârzierea unor înregistrări inacceptabile la plata onorariilor din oficiu pentru prestaţiile executate cu precădere în faza de urmărire penală (la nivelul Parchetelor); interzicerea accesului avocaţilor cu telefoane mobile, tablete sau chiar laptopuri în unele unităţi de poliţie şi Parchet, cu nesocotirea reglementărilor care permit acest acces; scanarea doar parţială a dosarelor de urmărire penală”.
Referitor la onorarii, potrivit Baroului Arad, Parchetele de pe raza judeţului nostru înregistrau luna trecută restanţe de 110.000 de lei, bani care reprezintă plata avocaţilor din oficiu, care au asistat justiţiabilii în faza de urmărire penală. Mai mult, Parchetele nu au mai plătit aceste onorarii de prin luna mai a acestui an, înregistrând jumătate de an de întârzieri.
Asimilaţi clienţilor
Un alt aspect ridicat de avocaţii arădeni se referă la faptul că aceştia sunt asimilaţi justiţiabililor pe care îi apără, un lucru total greşit. Organele de anchetă par că îi transformă pe avocaţi în infractori, doar pentru simplul fapt că avocaţii apără şi astfel de oameni.
„Noi asigurăm apărarea clienţilor, care sunt prezumaţi nevinovaţi, până la o sentinţă definitivă. Dacă îţi aperi clientul care este vinovat, cumva vinovăţia se transferă pe avocat. Nu e normal acest lucru. Avocatul îşi face meseria, apără justiţiabilii. Asta nu ne transformă în infractori”, a detaliat Andrei Ioniţă, decanul Baroului Arad.
Trimite articolul
XStati ca a plecat o judecatoare blonda la oradea de la judecatoria chisineu cris.femeia aia nu era cu toate tiglele pe casa.iti respingea caz dupa caz(si va dati seama ca nu avea tot timpul dreptate)si dupa iti radea in fata.eu zic ca nu este deloc profesionist sa ii razi unui om in fata intr o instanta de judecata cand acel om urmeaza sa primeasca o veste neplacuta.
Leafa vine dal in … de program.
Nu sunt în pandemie, dorm fiind păziți bine, mai fac câte o comunicare de clasare după ce nu cac nimic până fapta este prescrisă de clienții casei.