„Ancheta începe într-o zonă a judeţului în care USL are o susţinere masivă din partea cetăţenilor. Apreciem că este o tentativă de intimidare a votanţilor, în preajma alegerilor parlamentare. USL apreciază că orice cetăţean care a încălcat legea, inclusiv în procesul electoral de la referendum, trebuie să răspundă pentru potrivit legii, şi nu susţine şi nu promovează votul ilegal”, se explică într-un comunicat al social-liberalilor.
Şi liberalii Ioan Cristina şi Mihai Calimente au atacat anchetele pe referendum. „Noi bănuim că toată ancheta are substrat politic, pentru că altfel nu se derula tocmai în perioada campaniei electorale”, a declarat Ioan Cristina, copreşedintele USL Arad. La rândul său, Calimente a declarat: „Probabil că a fost vorba despre erori umane, pentru că nu poate fi vorba despre altceva. Sunt 41 de persoane în cazul cărora s-au constatat neconcordanţe ale CNP-ului, din totalul de peste 62.000 de alegători câţi are colegiul”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!