Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost mandatat de către conducerea centrală să discute, în cadrul USL, organizarea unui miting de protest împotriva guvernului. Întrebaţi dacă sunt de acord cu o asemenea iniţiativă, liderii partidelor arădene din USL au fost de părere că aceasta ar fi concretizare a solidarităţii cu manifestanţii, iar organizaţiile arădene sunt gata să dea curs deciziilor luate la Bucureşti.
Ioan Cristina, PNL
„USL şi-a exprimat clar solidaritatea cu manifestanţii contra lui Traian Băsescu şi guvernului, inclusiv prin participarea la protestele din Bucureşti şi din ţară. După atâtea manifestaţii ale cetăţenilor, cred că un miting asumat de către USL, organizat după toate rigorile, ar fi un semnal foarte puternic. În ce ne priveşte, noi suntem pregătiţi să dăm curs hotărârilor luate de către liderii centrali ai USL. Acuzele că am politiza protestele ar fi aiurea, ele sunt politice, din moment ce se cere demisia guvernului”.
Dorel Căprar, PSD
„Din câte am înţeles, Antonescu s-a referit la posibilitatea organizării mitingului în caz că nu va avea loc o sesiune parlamentară extraordinară, care să analizeze situaţia actuală şi să găsească soluţii reale. După părerea mea, demiterea de urgenţă a premierului şi organizarea de alegeri anticipate ar fi singura măsură care ar putea stopa degringolada în care se găseşte ţara. Aşa cum am participat, alături de arădeni, la proteste, suntem gata să şi organizăm unele, pentru că doar împreună vom scăpa de ciuma portocalie”.
Mircea Purcaru, PC:
„Opoziţia este deja acuzată că stă în spatele tulburărilor de la Bucureşti, deşi toată lumea ştie că este exact pe dos. Un miting de amploare, foarte bine organizat, încât să nu poată exista provocări din interior, ar fi bine venit, deoarece ar demonstra odată în plus că USL susţine revendicările românilor care au ieşit în stradă, exclusiv prin metode paşnice, conform legilor în vigoare. Ar fi, deasemenea, un mesaj pentru opinia publică internaţională, care trebuie să ştie că USL sprijină revendicările populaţiei”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!