„Administrația lui Gheorghe Falcă scoate de la păstrare vechile promisiuni, de acum 4, 8 și chiar 12 ani, în speranța că ulciorul va merge la apă, încă o dată. Poveștile vechi sunt spuse din nou, pentru aceleași urechi, care le-au auzit la fiecare ciclu electoral. Sunt ambalate cât mai frumos și sunt strigate cât mai tare, pentru a-i convinge pe arădeni că trăim într-un oraș sigur, curat, prosper, cu un viitor luminos. Realitatea însă, ne spune altceva: Oradea este un exemplu între toate municipiile României. Sibiu, Alba Iulia, Deva, au realizat proiecte pentru care sunt apreciate de numeroșii turiști care le vizitează. Nu mai vorbim de Cluj-Napoca sau Timișoara. În acest timp, pe noi nu ne-au lăsat alții să facem, după cum ne explică de fiecare dată Gheorghe Falcă. Să vorbești despre spații verzi, Cetate, Ștrand, este o insultă la adresa fiecărui arădean. Din fericire, avem rețele de socializare, vedem cum alții pot ceea ce la noi nu se poate și suntem tot mai rezistenți la păcăleală. Să faci un șantier o dată la patru ani și să scoți de la păstrare aceleași promisiuni nu mai este suficient. Este evident că a venit timpul să schimbăm Aradul. Putem avea profesioniști în administrație, capabili să gestioneze proiecte ample. Putem fi conduși de oameni onești, care să ne folosească banii eficient”, transmite cei de la USR Arad într-un comunicat de presă.
Trimite articolul
XFaceti cumva sa va loveasca ciuma rosie!
Faceti cumva sa va loveasca ciuma rosie!
Faceti cumva sa va loveasca ciuma rosie!