„Numeroase cluburi și sportivi din orașul Arad s-au remarcat de-a lungul timpului în discipline diverse, obținând performanțe de vârf în competiții naționale și internaționale. Nu puține au fost medaliile olimpice care au îmbogățit panoplia sportului local. Din păcate, prezentul este mult diferit, majoritatea sporturilor de tradiție ale Aradului se zbat la limita supraviețuirii, sunt subfinanțate, condițiile materiale sunt precare sau chiar lipsesc, iar performanțele sunt rare.
Pentru a identifica motivele acestei involuții, precum și eventuale soluții, au răspuns invitației USR domnul Pavel Crivăț, fost handbalist și component al echipei naționale, soții Adriana și George Beldiman, administratorii unei școli de handbal private, doamna Adriana Inoan, profesor de sport implicat în coordonarea unei echipe de handbal la nivel de juniori, domnul Gabor Cosmin, jucător și antrenor de handbal și mulți alții. Discuțiile au vizat nevoile celor care susțin sportul, atât la nivel de masă cât și de performanță, precum și modul în care autoritățile trebuie să se implice”, spun USR-iștii arădeni.
Flavius Dumitraș, USR Arad: „Investiția în sport este o normalitate a unei administrații responsabile. Orașul Arad trebuie să pună la dispoziția celor care practică activități sportive o infrastructură de calitate, la un preț decent. Atât sportul de masă, cât și cel de performanță se potențează reciproc, iar beneficiile sunt evidente, chiar dacă e dificil să le evaluăm în bani. Să avem copii sănătoși, să beneficiem de o viață activă și o sănătate ferită de probleme, sunt lucruri care nu au preț. În același timp, nu se obțin ușor, necesită angajament, efort, investiții, adică acel model comportamental pe care dorim să îl transmitem copiilor când îi îndrumăm spre sport. Acesta este motivul pentru care USR va continua aceste dezbateri, vom pregăti soluții eficiente pentru sportul arădean, pentru a avea o viață mai sănătoasă și un oraș cu care să ne mândrim din nou”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!