Sâmbătă, 14 aprilie 2018, s-au deplasat la Craiva și Ineu președintele USR Arad, Vlad Botoș, vicepreședintele Ion Stan, coordonatorul județean Gheorghe Filimon, membri ai biroului județean precum și simpli membri și simpatizanți. În urma alegerilor pentru organele de conducere, Dorin Gaica a devenit președinte al organizației USR Craiva. Ședința de constituire a filialei Ineu a ales-o ca președintă a organizației pe doamna Amalia Bunaciu.
Dorin Gaica, președinte USR Craiva: „Am format organizația USR din comuna noastră bazându-ne pe tineri. Alături de ei, ne dorim să schimbăm modul în care este administrată comunitatea, pentru ca ea să se dezvolte. Avem ocazia de a beneficia de banii europeni, pentru toate facilitățile atât de necesare comunei noastre, va trebui să încercăm. Noi, tinerii, dorim locuri de muncă, vrem să muncim aproape de casă, pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi.”
Amalia Bunaciu, președinte USR Ineu: „Suntem o organizație numeroasă deja, avem peste 20 de membri și suntem hotărâți să luptăm pentru schimbările pe care ni le dorim. Din punctul nostru de vedere politica trebuie făcută altfel, cu deschidere spre oameni. Banii comunității trebuie folosiți pentru ceea ce își doresc cetățenii, ei trebuie consultați și ascultați. Ineul are nevoie de noi locuri de muncă, iar noi vom lupta pentru asta. Un proiect pe care îl vom promova este amenajarea cetății Ineului, pentru a o face accesibilă vizitatorilor și pentru a aduce turiști în orașul nostru. O altă preocupare a noastră va fi eliminarea politicului, care acum înlocuiește profesionalismul, ca și criteriu de selecție pentru ocuparea unor poziții de conducere a instituțiilor publice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!