„Măsurile implementate de administrația locală până în prezent nu sunt acceptabile, pe de o parte din cauza tratamentelor necorespunzătoare aplicate animalelor, iar pe de altă parte din cauza lipsei de eficiență. În continuare avem câini fără stăpân, în continuare sunt eutanasiate sute de animale în fiecare an. Condițiile în care sunt păstrați câinii la adăpostul orașului lasă de dorit, iar sumele decontate de serviciul public sunt exagerate în raport cu rezultatele obținute”, consideră USR-iştii arădeni.
Vlad Botoș, președinte USR Arad: „În prezent există o largă mobilizare a societății civile și a unor persoane private pentru a amenda și îmbunătăți proiectul înaintat de administrația locală, mai ales pentru eliminarea soluției eutanasierii și înlocuirea ei cu măsuri de stimulare a adopției. Majoritatea câinilor fără stăpân provin din gospodării, unde animalele se înmulțesc necontrolat, iar cățeii sunt apoi abandonați pe străzi. Soluția prevăzută de lege și totodată singura eficientă, este sterilizarea animalelor din gospodării, cu excepțiile de rigoare. Pentru a implementa această soluție este necesar ca primăria să subvenționeze aceste proceduri, în cadrul unor campanii dedicate. Este mai eficient să prevenim abandonul, decât să cheltuim ulterior mai mult pentru rezolvarea problemelor generate”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!