Analizând ce s-a întâmplat din 2010, când se presupune că au existat dezbateri publice pe subiect, și până în prezent, USR Arad consideră că întregul proces a fost abordat greșit. Atunci, ca și acum, consultarea publică a fost mimată, nu au fost implicate grupurile care urmau să fie afectat de decizie, precum și specialiști. Vedem astăzi rezultatele unui act administrativ defectuos care a dus la o soluție formală și nu la una reală, în măsură să rezolve problemele pentru arădeni.
Cere transparenţă
În opinia reprezentanților USR Arad, astfel de situații ar putea fi evitate dacă s-ar adopta principiile bunei guvernanțe locale, adică: responsabilitate, eficiență, transparență. Perioada de timp scursă de la momentul deciziei de acum 7 ani, impune o nouă analiză de impact social și economic. Câți oameni vor fi afectați și cum, nu doar comercianții ci și familiile lor, furnizori și clienți, dar și locuitori ai zonei. Se impune consultarea transparentă a acestora dar și a specialiștilor (urbaniști, istorici, arhitecți), pentru a găsi de comun acord acele soluții echitabile, din care nimeni să nu iasă în pierdere. La fel de mult cum arădenii au nevoie de un spațiu de promenadă, au nevoie și de serviciile oferite de comercianți.
USR Arad solicită Primăriei să adopte principiul transparenței și să anunțe de urgență un calendar de consultări publice pe tema Pieței Catedralei, la care să participe alături de comercianți și locuitori ai zonei, specialiști, urbaniști, istorici, arhitecți, ONG-uri, reprezentanții Parohiei Ortodoxe. Acest lucru trebuie să devină o cutumă atunci când sunt afectate diverse grupuri de cetățeni cu interese contrare. Negocierea unui acord între părțile afectate este singura garanție pentru identificarea unei soluții durabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!