Marius Palea, președinte USR Bata: „De mult mi-am dorit un spațiu primitor și care să ofere cât mai multe locuitorilor de pe valea Mureșului. Știind că USR nu a primit nicăieri sedii de la autorități, am decis să amenajez unul prin forțe proprii. Din fericire, am fost ajutat de colegii din organizația Bata, de prieteni și cu sprijinul familiei am reușit. Pe lângă activitățile USR, doresc să pun acest sediu la dispoziția copiilor din localitate, pentru a deprinde utilizarea calculatorului, a internetului și pentru alte activități. Ei sunt viitorul și de educația pe care o primesc depinde foarte mult soarta comunității noastre. Cu cât vor fi mai multe persoane implicate, de la cei care ajută voluntar comunitatea, la simpli întreprinzători, cu atât vom trăi mai bine cu toții”, declară Marius Palea.
USR are sediu nou la Bata, într-o seră!
USR are sediu nou la Bata, într-o seră!
Reactualizat la:
Președintele USR Bata, Marius Palea, un român care face naveta între Linz și Bata, și-a transformat fosta seră de legume din curte în sediu de filială. Aceasta, spune el, „ pentru a putea vorbi cu oamenii într-un spațiu civilizat despre decența și soluțiile pentru comunitate pe care USR le propune în politică”. Mai mulți membri ai conducerii județene a USR Arad s-au deplasat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Bata, pentru a inaugura sediul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!