ARAD. USR PLUS a avansat o serie de măsuri concrete, ca urmare a hotărârii Guvernului de a opri activitatea piețelor care funcționează în spații închise.
Piețe volante
Dorian Curcanu, consilier local USR PLUS, transmite: „O măsură simplă și care poate fi aplicată imediat, este amenajarea unor spații de vânzare în exterior, de care să beneficieze cei care vând în halele din piețe. Trebuie să asigurăm alimentarea cu energie electrică a vitrinelor frigorifice, o copertină simplă sau umbrele pentru a proteja vânzătorii și clienții, cu respectarea Ordinului ANSVSA nr. 111/2008. Bineînțeles că aceasta presupune reamenajarea piețelor și relocarea altor comercianți, însă este un cost pe care trebuie să ni-l asumăm. O altă măsură pe care o avem în vedere este operaționalizarea piețelor volante. Au trecut deja 3 ani de când ele trebuiau să fie amenajate în Arad, conform HCL 192/2017 și era bine ca acum să le fi avut. Măcar în ceasul al 12-lea, să organizăm aceste piețe. Ele pot funcționa în piața Avram Iancu, pe platoul din apropierea gării, în zona sălii Polivalente, a magazinului Lanțul din Aradul Nou, pe pietonala din apropierea parcului Orizont sau pe platoul din fața stadionului UTA. Vom reveni luni cu un proiect de HCL în acest sens.
O soluție mai complexă, care necesită o analiză minuțioasă, este reamenajarea halelor din actualele piețe (Mihai Viteazul, Miorița, Fortuna, Catedralei). Acolo unde se poate, aceste hale pot fi adaptate, în acord cu cerințele DSP, pentru a asigura distanțarea socială. Vorbim de amplasarea unor pereți glisanți, de tip evantai, a unui sistem de aerisire cu ventilatoare pe tavan, care să extragă aerul, de amenajarea unor circuite pentru clienți. Aceste măsuri au fost aplicate în anumite spații și merită să le luăm în considerare, în contextul în care epidemia nu se va încheia prea curând”.
Trimite articolul
XE ok… problemă e că trebuia să o facem mai demult și fără impulsuri de la București! Da ma rog, dacă vii dinainte cu soluții la probleme viitoare nu ești politician!
-
Povesti cu pesti ! Ei nu snt in stare sa asigure suficiente teste pentru testarea in massa a populatiei, dar pretind ca pot sa reamenajeze pietele ! USR-istilor, sunteti partasii actualilor guvernanti, cu ajutorul vostru acestia ne conduc, ati facut vreo propunere la nivel de Guvern sau macar de CL??? Veniti in Presa cu tot felul de fumigene dintr-astea expirate, LOZINCI si ALTE MINCIUNI …PARTIDUL LOZINCILOR SI AL VIOLENTILOR VERBAL, CAM ASTA SUNTETI, NIMIC MAI MULT!
-
Masurile au fost propuse si in CLM de USR PLUS.
-
O idee pertinentă si de bun-simț !
Să vedem dacă “gașca lui Falcă” e interesată de ea, având în vedere că nu le apartine (ideea) si “nu le pică nimic din afacere” (doar muncă si “bătaie de cap”).
In plus, s-ar putea sa-i supere pe PROTEJATII LOR ( lanțurile de market-uri multinationale), carora Gvernul Orban LE-A FACUT “PLOCON” acest FAVOR NEJUSTIFICAT ( exista o multime de locuri cu spatii mai restranse si cu mai multe persoane in ele, CARE INCA FUNCTIONEAZA!!!), in dauna producatorului si comerciantului român!
De ce intr-un comunicat de presa? Sunteti in CL, actionati!
Vin alegerile,vin si ideile,Sunt doar promisiuni,dece nu au facut in 9 luni de la pandemie nimic/Mergeti in hale domnilor viitori candidati si cereti voturi, ptr toate mizeriile care se intimpla,indiferent de culoarea politica,Toti sunteti doar dupa ciolan,in rest NIMIC!
Dar la supermarketuri nu este baie de COVID ??? La fostul Real nu verifica nimeni temperatura ,la fel si la Lidl ,Kaufland doar la Dedeman si Selgros este o persoana care verifica temperatura , se vrea distrugerea fermierului autohton.A fost gripa aviara, urmeaza pesta porcina, umeaza boli la plante si bineinteles multmediatizatul COVID.Vreti capitalism ?vi-l dam dar nu pe gratis! cum adica sa ai animale domestice la tara in capitalism ? altfel noi capitalistii unde ne vindem marfa ?De ce nu este o persoana sa verifice temperatura comerciantilor si cumparatorilor in piete?
Prima dată, Curcanul ăsta ar trebui să stea o săptămână în condițiile propuse de el. Și dacă mai poate … să ne comfirme că e o soluție de excepție.
Mare-i grădina ta Doamne.