ARAD. Președintele USR Arad, Răzvan Anghel, a anunțat că „în ultima săptămână au fost reluate întâlnirile dintre reprezentanții USR PLUS și PNL, care au avut ca obiect modul în care cele două formațiuni vor colabora în plan local”. La aceste discuții au participat: președintele USR Arad, Răzvan Anghel, iar din partea PNL Arad – președintele organizației județene, Gheorghe Falcă, președintele CJA, Iustin Cionca şi primarul Aradului, Călin Bibarț.
Răzvan Anghel a declarat: „În urma alegerilor, reprezentăm a doua forță politică din municipiul și județul Arad și totodată în coaliția care susține guvernul în funcție. USR PLUS controlează câteva portofolii deosebit de importante, precum cel al Transporturilor, Sănătății sau Fondurilor europene, care pot să vină în ajutorul comunității noastre. Este evident că vom da tot sprijinul de care este nevoie pentru acele proiecte care vor contribui la creșterea calității vieții locuitorilor din municipiul și județul Arad. Trebuie însă să fie proiecte serioase, realizate cu consultarea specialiștilor și nu în ultimul rând a cetățenilor. Istoricul unor proiecte precum stadionul UTA ne impune să fim foarte atenți și selectivi. Vom insista cu precădere pentru implementarea proiectelor pe care le-am propus alegătorilor și pentru care aceștia ne-au acordat votul: un nou spital municipal, modernizarea tuturor școlilor, revitalizarea ștrandului, aducerea cetății în circuitul civil, parcări pentru un trafic eficient și multe altele. Am fost aleși tocmai pentru că locuitorii își doresc o nouă abordare. Oamenii au înțeles că nu se poate construi fără seriozitate și responsabilitate. În administrație avem nevoie de profesioniști, de oameni care să ofere soluții viabile și care să facă mai multă administrație și mai puțină politică.”
Trimite articolul
XRAZVAN ANGHEL este un optimist,un visator…Falca ,cu toti basistii lui au ”sufocat” ARADUL mai mult de 15 ani!!!! NICIO REALIZARE REMARCABILA PENTRU MUNICIPIUL SI JUDETUL ARAD!!!!!! Spiritul de gospodar al gastii portocalii/galbui se poate vedea aruncand o privire spre palatul CENAD,langa PRIMARIE!! Se spune ca nici in urma cu 80 de ani cand bombardau americanii ARADUL,orasul nu arata atat de trist,dezolant,ca un HARLAU din povestile lui Sadoveanu!!!!
Primul sprijin venit din partea usr, trebuie asanata zona Marului complect. Buldozerele silcotrans si tehnodomus sa functioneze non stop pina la nivelarea zonei. Daca este necesar petitie cu donatii pentru carburant.
Oricum tot gunoaie sunteți.
o adunatura de profitori si oameni de nimic sunteti cu totii. Si pnl si usr. Declaratii sforaitoare ca si cum v ar interesa altceva decat propriul interes. Sa va fie rusine..oameni de nimic!
Lipsa proiecte, lipsa lider.Măcar dacă am încerca să maimutarim pe cei cu viziune si proiecte bune.În Bihor se fac centuri ocoliroare pentru orășelele din județ inclusiv platforme industriale ca sa aibă locuri de munca pe plan local sa nu mai facă naveta la Oradea.Ne mai miram ca suntem departe de Bihor și Oradea.Aia au fonduri datorita dimensionare la strictul necesar al numărului de bugetari.
bla, bla, bla …..
Serios, nicio informatie utila, nimic concret, masurabil….. NIMIC!
doar lozinci
invocati cetatenii – de unde stiti ce vor cetatenii, din sedintele de partid neo? sau discutati intre voi, doar intre voi – sa nu poata fi nimeni sa va contrazica?
faceti referire la 3 portofolii
– la transporturi – nimic
– la sanatate – covideala si masti pentru fraieri, in rest multa moarte si mizerie
– la fonduri – cel mai puturos rahat din istoria fondurilor – fondurile pentru IMM sau povestrea lui Barna cel mijlocitor de fonduri pentru familia lui
semanati atat de bine cu restul partidelor ca nu vor mai ramane sa va realeaga inca 10 fraieri cu retard
– ce se mai aude cu penalii, cu pensiile speciale si cu restul de rahat vandut in campanie la cei mai prosti si mai naivi?
-
Corct tovarase Murighiol: “la sanatate – covideala si masti pentru fraieri, in rest multa moarte si mizerie”!!! Asa spune si Sosoaca,masca sau carpa doar pentru ‘fraieri”!!! Deci tovarase Murighiol cu Sosoaca inainte!! Ne vedem la hAUR??????
-
Rostogolitor userist de rahat? De ce mi se pare mie ca nu esti decat un latrau go, de continut, sters, fad, inodor, incolor ….
1. m-ai facut tovarase – trimitere la comunisti, la pesede, șa putin, sputnik si kgb. Un cliseu lesne de rostogolit, imposibil de combatut si care in plus sugereaza celor cu retard ca trebuie neaparat sa fie cu dreapta ca sa nu fie cu rusii. Noaptea mintilor bolnave a rostogolitorilor de ura infecta.
2. Referire la Sosoaca. O alta mnizerie, un alt cliseu tot din biblioteca de clisee a celor care si-o fac cu dreapta.
3. Epitet rasist atac la un partid care-ti bantuie mintea (golul din carapace pe unde-ti zburda cei cativa neuroni) si un misto ”telectual” pentru metalele pretioase ale unei etnii chinuite.
4. argumentatie logica zero.-
Imi par rau tovarase Murighiol darrr te si ne induci in grave ‘erori”!! Etnia de la punctul 3. nu este deloc chinuita (sau cel putin in sensul in care il insinuezi) ci este intr-adevar foarte eterogena (ei oricum se categorisesc intre ei dupa triburi)ca si acumulare si comportament! Dar intr-adevar specific acestei etnii a fost tezaurizarea veniturilor obtinute pe diferite cai in aur de-a lungul secolelor si nu in terenuri si castele! In ultimii 30 de ani (cel putin in romanica) situatia s-a schimbat radical pentru o parte a etniei! Asa ca las-o mai moale stimabile Murighiol (nu am mai vazut acest nickname pana acuma aici, al catelea il schimbi tovarase?)cu etnia chinuita ca s-a “deschinuit” si dezlantuit destul de “natural” in Europa occidentala in ultimii 30 de ani!! Legat de punctul 1. vad ca tu te asociezi cu toate trimiterile de “comunisti, la pesede, șa putin, sputnik si kgb’ eu ti-am spus ca esti (si ce daca as fii si eu???)tovaras in simtiri si atitudine cu stimabila Sosoaca, adica dansa sustinea ca totul este o facatura, ca nu este COVID, ca mortii sunt o facatura, ca suntem obligati sa purtam “carpe” (te citez tovarase), s.a.m.d.! Decii cum simte Sosoaca simti si tu!! Decii esti ‘tovaras” de simtire cu stimabila Sosoaca!!! Si ce este rau in asta? Este dreptul tau si al ei sa aveti aceeasi constientizare a “conspiratiei ” la nivel mondial a ocultei!! Ca esti si tovaras ca si orientare sociala-politica nu este nici aici nici o greseala! Este alegerea ta libera. In CONCLUZIE TE ASOCIEZ (cel putin in domneiul COVID) cu doamna Sosoaca ca aveti aceeasi filozofie-identica vis-a-vis de pandemie!!! Nu ti-am dezvoltat punctul cu transporturile ca se pare ca esti complet pe langa tovarase! Si nici eu nu am timp sa-ti mai enumar (am mai facut-o de zeci de ori pe aici)tronsoanele de autostrazi aflate in executie acuma-urmeaza multe altele in licitatii(9 la numar in prezent), drumuri expres (patru in prezent), cai ferate (7 in prezent), etc. pe care se desfasoara lucrari chiar din ianuarie-februarie!!! Nu are rost ca nu am cu si la cine!!!!!
-
m-am chinuit sa citesc ce-ai scris dar am renuntat. Tonul frustrat, vindicativ si salturile incoerente de la o idee la alta imi intaresc convingerea ca esti doar un latrau userist de doi bani. Cu ofticati din astia, inculti, incoerenti si plini de ura va castiga psedeu, pedeleo-peneleu si haurul. Agenti electorali ca-n usereu nu gassc nicaieri niciun partid din romanica. Ba, voua nu va mai trebuie niciun dusman ca va aveti pe voi.
-
-
-
Vezi ca pana mai ieri Sosoaca era #rezistista ca si dumneata ”comandante”
-
Nu stiu stimabile Mda unde era #rezistista Sosoaca pana acuma (nici nu am auzit de ei pana la alegeri), dar este acuma (si am inteles ca a fost de la inceput) #rezista impotriva ocultei mondiale care a inventat pandemia si s-a catarat (impreuna cu AUR) pe fricile si prostia catorva sute de mii de romani , frici si prostii alimentate de oameni (in special pe facebook)gen Sosoaca! Nu tin minte ca Sosoaca sa fii manifestat impotriva intentiei PSD (cu tot dinadinsul sustinut de Dragnea procesul in ansamblul sau)de a da o lege pentru amnistierea faptelor de coruptie, adica si pe limba lui Murighiol, a intregii bande de hoti care au jefuit (si jefuiesc) Romanica inclusiv (ca altfel nu se putea) si a benzii-gastii de hoti a lui Basescu! Am mai spus-o asta de zeci de ori pe aici dar se pare ca nimeni nu pricepe nuanta! Cat priveste asocierea cu ceea ce au identificat-o televiziunile pesediste ” miscarea #rezist-probabil ca numele si l-au dat cetatenii de la rezist impotriva incercarilor repetate ale tovarasuli Dragnea-fost lingau Basescu-de a legifera hotia in Romanica! Aici sunt de acord cu ei cat si cu penalii si alte hotii de numiri si aranjamente (care au loc si acuma in Arad)in functii sus-puse in institutii si societati cu capital de stat!! In celelalte valori (privitoare la vesnicie, familie, etc.) care le tot vehiculeaza comunistii prin media aservita lor (desi de ex. Dominik Fritz este familist, provine dintr-o familie catolica cu valori de familie puternice) ma disociez complet!!!
-
Nu te dezminti de sloganele #rezististe, ia vezi ca ati fost “colegi” si cu varianta anti-Draaagniiiiiaaa si pro-Kovesi https://ziaristii.com/cine-e-cu-adevarat-diana-sosoaca-pana-acum-7-luni-era-protestatara-rezist-sustinea-usr-si-injura-bor-schimbat-brusc-macazul-din-vara/ macar gagica si-a dat seama ca propaganda hashtagista devine perdanta ca incepe lumea sa deschida ochii cu exceptia fundamentalistilor spalati pe creier care inca o tin cu slogane expirate.
-
-
-
Daca as avea de ales intre USR-ul lui Barna cel smecher si meleonar din fonduri ”uie” cu trupa lor de incoerenti plini de ura si haurul de fer …. eu prefer ferul
-
Aradul are o poziție geografică de invidiat. Dacă ar exista și o voință politică pe măsură, s-ar putea realiza adevărate miracole.
Un om cu viziune a făcut orașul mare în urmă cu 120-145 de ani pentru că a știut să lase deoparte politicianismul și să pună orașul pe primul loc. Citiți mai multe la:
https://www.arad.zone/blog-ar/interesele-urbei-%C3%AEnainte-de-toate-salacz-gyula-primarul-reformist-al-aradului
Anghel asta nu era cel deranjat de clopotele bisericii din cartierul in care locuieste???? Atentie mare la USR, astia au ajuns cam usor pe cai mari, trebuie urmariti atent!!! Daca tot ati venit din strada si l-ati huiduit pe Falca in 2012, curatiti macar asfaltul sa se vada ca sunteti vrednici de ceva in orasul asta ca de huiduieli si blasfemii e satula “societatea civila”. Ma intreb de ce nu ati intrat in opozitie cu PSDeaua daca tot ati dat mana cu ei in 2012…clar atunci erati “forta civica” si nu se pune…haimanale politruce, lasati-ne si plecati de unde ati venit adica din neant!!!
super profesionisti:Mariș director la ANIF și Geanina Pistru director la Apa Canal. Ăștia din PDL Arad, ca ăștia sunt, alunga profesioniștii de lângă ei de frica sa nu le ia locurile. Se fac comparații Arad cu Bihor sau Timiș, dar nu se vede ca fraierii de arădeni au votat pentru CJA un ospătar. Atunci? mai doriți ceva?. Deci cu profesioniști mai puțin, cu lingăi și yesmani inainte
Este clar ca Falca este stapinul inelelor in arad, el face si desface politichia in arad. Nu puteti face nimic asa cum a aranjat el politicile electorale in arad. sunteti mici iar el marele artizan al teritoriului pe care il stapineste.
Cam mult timp le-au luat sa faca ceva… doar declaratii!!Si uite asa caravana trece…
Spital nou,bla,bla….da de pasaj nu ziceti nimic?!!!
Inainte, mergeti domnilor intr-o plimbare in toata Transilvania si in celelalte orase si orasele din vestul tarii, sa vedeti deosebirea dintre niste orase si judete curate , ingrijite, cu drumuri bune , cu terenuri si campuri curate, cu camere de supraveghere si organe de ordine active, cu magazine functionale si ingrijite, si centre comerciale frumoase si pline de marfuri nu de resturi ce nu le vrea nimeni si rufe din plastic .
Vati dezumflat USR-eilor , o sa va cumpere falchisti cu functia de viceprimar + locuri in consiliile de administratie , apoi gata cu voi !Rusine , am avut incredere in voi !