Uțu Rohozneanu vrea să fie liber dacă este să ne luăm după multitudinea de cereri de eliberare înaintate de „Împărat” instanțelor de judecată din țară. Și, în multe dintre cazuri, instanța a hotărât eliberarea condiționată a lui Rohozneanu, însă, spre disperarea „Împăratului” toate aceste hotărâri au fost contestate, iar Uțu a rămas tot după gratii. Ultima hotărâre de eliberare condiționată vine de la Judecătoria Ploiești, din 13 iulie: „în temeiul art. 587 alin. (1) Cod procedură penală, raportat la art. 59 Cod penal anterior, cu aplicarea art. 5 Cod penal dispune liberarea condiţionată a condamnatului Rohozneanu Uțu Claudiu, în prezent deţinut în Penitenciarul Ploieşti. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.07.2017”.
Contestația se va judeca la Tribunalul Prahova la începutul lunii august, după ce a avut deja parte de o amânare.
Uțu Rohozneanu zis „Împăratul” a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru faptele comise împreună cu locotenenții săi în Arad. La începutul anului 2009, gruparea „Împăratul” a fost anihilată de DIICOT Arad. În timp ce își ispășea pedeapsa în penitenciar, Rohozneanu a fost prins făcând trafic de droguri de după gratii. Astfel, „Împăratul” s-a mai ales cu o condamnare: 12 ani de închisoare. Într-un final, după contopirea pedepselor s-a stabilit că Uțu Rohozneanu să fie condamnat la 17 ani de închisoare cu executare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!