Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector fondator şi preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, va prezenta, marţi, 23 octombrie 2012, în Aula Academiei Române, în cadrul Adunării Generale şi a Sesiunii Anuale de Comunicări Ştiinţifice, a Comitetului Român pentru Istoria Ştiinţei şi Tehnicii – Divizia de Istoria Ştiinţei din cadrul Academiei Române, comunicarea ştiinţifică „Contribuţia lui Vasile Goldiş la dezvoltarea învăţământului superior românesc”.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, preşedintele Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” va transmite cu acest prilej Adunării Generale salutul Senatului UVVG şi va prezenta manifestările ştiinţifice care se vor organiza cu prilejul aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Vasile Goldiş (1862 – 1934). În comunicarea ştiinţifică „Contribuţia lui Vasile Goldiş la dezvoltarea învăţământului superior românesc” este prezentată activitatea profesorului Vasile Goldiş din care redăm câteva paragrafe:
„Militant pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânire străină, sufletul acţiunilor legate de Unirea de la 1 Decembrie 1918, Vasile Goldiş a fost o personalitate marcantă a învăţământului românesc de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. În calitate de reprezentant al românilor în Parlamentul maghiar, Vasile Goldiş, în decembrie 1906, cere înfiinţarea unei universităţi la Arad. În 14 decembrie 1906, Vasile Goldiş recomandă ministrului Apponyi ca a treia universitate din Ungaria să fie înfiinţată la Arad, cu predare în limba română. După 1911, în numărul 122 al ziarului „Românul” din 1912, se publică un articol în care se cere înfiinţarea unei universităţi pentru românii din imperiu.
În 1912, Vasile Goldiş publică studiul „Despre problema naţionalităţilor” – la tipografia Concordia din Arad, în care arată că doreşte „ca românii din Ungaria să se îmbogăţească, să se cultive, să aibă multe şcoli academice, teatru, universitate, bănci … şi intelectualitate puternică.”
În septembrie 1919, după instaurarea administraţiei româneşti, Vasile Goldiş s-a implicat în organizarea Universităţii de la Cluj, unde a rostit discursul „Ţară şi popor”.
La 150 de ani de la naşterea lui Vasile Goldiş (1862 – 1934), la data de 28 noiembrie 2012, Academia Română îi cinsteşte memoria, printr-o sesiune ştiinţifică.
Militant pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânire străină, sufletul acţiunilor legate de Unirea de la 1 Decembrie 1918, Personalitatea complexă a lui Vasile Goldiş, de profesor, autor de manuale şcolare, ziarist, om politic şi strălucit orator îi pun în valoare calităţile de corifeu al Marii Uniri de la i Decembrie 1918, iar mesajul său de unitate se adresează peste timp, generaţiilor de azi şi celor viitoare.
Trăind intens toate evenimentele legate de realizarea Unirii, imediat după constituirea statului român unitar, Vasile Goldiş a contribuit la reconstrucţia şi reorganizarea ţării în domeniul cel mai drag lui, învăţământul. În calitate de responsabil al resortului respectiv din Consiliul Dirigent a iniţiat principalele măsuri organizatorice pentru învăţământul românesc din Transilvania, în condiţiile integrării sale în România.
Problemele şcolare l-au preocupat pe Vasile Goldiş şi în continuare, fiind de două ori ministru în noul stat şi deputat în Parlamentul României.
În calitate de reprezentant al românilor în Parlamentul maghiar, Goldiş a ţinut o serie de cuvântări, unde a prezentat problemele societăţii româneşti. În discursul din 13 decembrie 1906, Goldiş prezintă situaţia învăţământului superior din Ungaria şi arată că „dreptatea nu-i prea iubită pentru că nu-i apreciată ştiinţa şi nu se iau măsuri privind dezvoltarea ştiinţei chiar dacă Academia maghiară este sprijinită din partea statului”.
Dorinţa lui Vasile Goldiş ca Aradul să devină un centru universitar, oraş al culturii şi centru economic european, a devenit o realitate. Astăzi, după peste două decenii de existenţă, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a intrat din plin pe ruta a ceea ce se numeşte în literatura internaţională „Noua Universitate”, o universitate cu desăvârşire deschisă la bază şi care să fie cât mai selectivă la vârf, cu toate implicaţiile care rezultă de aici, rămânând în acelaşi timp o universitate antreprenorială pusă în slujba comunităţii arădene, care respectă principiul patronului nostru spiritual: Prin noi înşine. Cu prilejul comemorării a 150 de ani de la naşterea lui Vasile Goldiş, Comunitatea academică a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad aduce un profund omagiu patronului său spiritual, pentru ale cărui merite excepţionale, în anul 1919, avea să devină Membru al Academiei Române”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!