La manifestare au participat Oana Pârvulescu – director general DDAC şi o delegaţie a UVVG formată din cadre didactice – prorector, prof. univ. dr. Horatiu Şoim şi lect. univ. dr. Aurora Lupaş şi studenţi), condusă de prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci – rectorul Universităţii, care au oferit din partea celor două instituţii un număr de 128 de pachete copiilor care frecventează centrul Curcubeu din Arad.
Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, a declarat: „Împreună cu d-na director Pârvulescu am organizat o acţiune de caritate pentru copiii de la centrul Curcubeul din Arad. Pentru noi are o semnificaţie deosebită sărbătorile de iarnă şi mă bucură că împreună cu colegii mei şi studenţii au venit în număr atât de mare. Această acţiune este tradiţională pentru Universitatea noastră şi se înscrie în programul „De Crăciun fi mai bun”. Şi anul acesta, la iniţiativa d-lui primar Gheorghe Falcă, împreună cu Cluburile Lions, care au făcut un bal de caritate în cadrul căruia s-au adunat fonduri pentru aceşti copii, dar şi împreună cu Rotary Club Arad Cetate şi cu sprijinul Maschio Gaspardo România, am reuşit să aducem bucurie în sufletul copiilor. Acţiunile vor continua pe tot parcursul lunii decembrie, iar prin aceste cadouri studenţii noştri au făcut voluntariat, au luat rechizite și au venit cu drag la aceşti copii. În fiecare an am avut ca parteneri Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Direcţia de Asistenţă Comunitară”.
Oana Pârvulescu, director general al Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară, a subliniat: „Iată un Crăciun în cadrul căreia copii de la Centrul Curcubeul se vor bucura de cadourile primite din partea Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi din partea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. Trebuie să menţionez că şi Cetatea Voluntarilor ni s-a alăturat cu pachete puse în proiectul Cutie de suflet. Ne-am bucurat de fericirea copiilor în prag de Crăciun şi ce bucurie poate fi mai mare decât să citim fericirea pe chipurile acestor copii. Proiectul desfăşurat împreună cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” se va prelungi cu o nouă etapă în care Universitatea va ajuta un grup de nouă familii cu copii, care sunt în cadrul Complexului Curcubeul, familii care vor beneficia de sprijinul suplimentar al nostru. Cadourile au conţinut, în primul rând dulciuri, deoarece Moş Crăciun nu poate să vină fără dulciuri, iar Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a adus pachete care conţin rechizite”.
Moşul a oferit cu bucurie cadourile copiilor şi a promis că va veni şi la anul cu cadouri pentru cei mici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!