ARAD. Oameni şi Companii, lider al comunicării directe business to business şi business to professionals, a organizat, recent, la Timişoara, a doua ediţie regională a unui eveniment cu tradiţie – PremiumPeople Business Cocktail. Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost reprezentată de o delegație condusă de prorector didactic, Prof. Univ. Dr. Haiduc Cristian. Evenimentul intitulat PremiumPeople Business Cocktail a fost organizat de către Oameni și Companii, este principalul Comunicator Business – to – Business din România, cu o rețea de peste 16.000 de parteneri și s-a bucurat de un succes deosebit, fiind onorat cu prezența a peste 100 de reprezentanți ai mai multor instituții de învățământ superior și reprezentanți ai administrației locale, județene, guvernamentale și parlamentare.
Oameni și Companii, editor al site-ului www.edumanager.ro, a premiat, la sfârșitul anului trecut, în urma unei selecții riguroare, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” cu „Premiul de Excelenţă pentru implicarea în proiecte europene”, premiu înmânat de către Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, cu ocazia Galei EDUMANAGER, președintelui Universității de Vest „Vasile Goldiș”, Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, Rector fondator.
În cadrul întrunirii de la Timișoara, delegația Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a transmis mesajul d-nei prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universității și al d-lui prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele UVVG și a purtat discuții fructuase cu reprezentanți ai mediului economic, politic și științific din județele Arad și Timiș.
Printre personalitățile abordate s-au numărat: Jurgen Schunn și doamna Elena Kovacs, patron respectiv manager S.C. AutoSchunn S.R.L; Prof. Univ. Dr. Petru Ștefea, Prorector al Universității de Vest din Timișoara; Conf. Univ. Dr. Ovidiu Megan, Decan al Facultății de Economie și Administrarea afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara; deputatul Claudia Boghicevici și Cezar Caluschi, Senior Consultant și manager general Oameni și Companii, editor al site-ului www.edumanager.ro.
Delegația UVVG a lansat invitația domnului manager Cezar Caluschi de a participa în toamna la Festivitatea de deschide a noului an universitar la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și de a susține o prelegere pe tema importanței relației Business – to – Business și a creării unei rețele de acest tip atât pentru companii, cât și pentru universități.
„PremiumPeople Business Cocktail, un eveniment de excepție”
PremiumPeople Business Cocktail este un eveniment de excepție, care reuneşte lideri și reprezentanți ai celor mai importante domenii de activitate. Evenimentul facilitează comunicarea între membrii marcanţi ai comunității și asigură cadrul realizării unor contacte noi sau reluarea unor colaborări vechi.
La cele şapte ediţii nationale PremiumPeople Business Cocktail, desfăşurate până în prezent, au participat în total peste 1400 de personalităţi din mediul de afaceri, asociaţii profesionale şi nonguvernamentale, diplomaţi, politicieni, membrii Parlamentului şi Guvernului. Numărul participanţilor a înregistrat o creștere remarcabilă de la ediţie la ediție, transformând PremiumPeople Business Cocktail într-unul dintre cele mai spectaculoase şi apreciate evenimente de comunicare directă şi networking de afaceri din România.
Ediția de la Timișoara a PremiumPeople Business Cocktail a reunit peste 100 de participanți – lideri și reprezentanți din mediul de afaceri, administrație, educație, politic, sănătate din Timiş, Arad, Bihor, Caraş Severin, Hunedoara şi Bucureşti. Evenimentul a avut loc cu susţinerea Partenerilor: Focality, Renault, Garanti Leasing, Regina Maria – Reţeaua Privată de Sănătate, Bbraun, Philip Morris, Trading Farmexpert, Eximtur Lions – Regiunea 5 Vest, Neuromed, Mobixera. Următorul eveniment PremiumPeople Business Cocktail va fi unul de inters naţional şi se va desfăşura la Bucureşti în luna septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!