ARAD. O delegație a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a vizitat Universitatea Mansoura, prin programul ERASMUS+. Universitatea Mansoura este una dintre cele mai vechi și cunoscute din Egipt, cu 18 facultăți (medicină, arte, agricultură, drept, informatică, medicină veterinară ș.a.), un campus universitar care se întinde pe aproximativ 120 ha, cu terenuri de sport și multiple facilități. Universitatea are peste 25.000 de angajați (academic și non-academic) și are aproximativ 140.000 de studenți.
Delegația UVVG a vizitat campusul universitar, unde, pe lângă cele 18 facultăți, se regăsesc 24 de spitale comunitare și centre medicale universitare. Membrii delegației fost întâmpinați de reprezentanții Biroului de Relații Internaționale. Întâlnirile s-au derulat cu directorii serviciilor IT și biroului de transfer tehnologic, în vederea schimburilor de experiență și metodele de organizare și implementare a digitalizării, în cazurile fiecărei universități.
O delegație a Universității Mansoura a fost la Arad, în luna mai 2022, cu ocazia programului International Staff Week, organizat în cadrul Zilelor Academice Arădene, derulat prin Erasmus+, ocazie cu care au avut loc întâlniri și discuții cu delegații ale universităților din 6 țări, de pe 3 continente.
Această vizită în Egipt, precum și multe altele, programate pentru anul universitar 2022-2023, au ca rol internaționalizarea universității noastre, atragerea câtor mai mulți studenți, din toate colțurile lumii și impunerea UVVG ca pion important în peisajul academic internațional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!