Invitaţia trimisă de Majestatea Sa Regele Mihai I. dovedeşte înalta preţuire de care se bucură Universitatea „Vasile Goldiş” şi bunele relaţii existente între Casa Regală şi UVVG.
La Palatul Elisabeta a avut loc un Garden Party la care au participat numeroase şi distinse personalităţi din lumea politică, academică, artistică şi sportivă, membrii corpului diplomatic, primarul Bucureştiului etc. După intonarea Imnului Regal, Familia Regală a coborât de la balconul palatului şi s-a întreţinut cu invitaţii. Doamna Rector, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci a purtat convorbiri cu Prinţul Nicolae al României şi cu Principele
Radu şi a invitat cele două personalităţi să viziteze Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad.
M. S. Regele Mihai este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, iar Principele Radu a susţinut în mai multe rânduri prelegeri la Universitatea arădeană, care s-au bucurat de un real succes.
Biroul de presă al UVVG
Daniel Albu
Citiți principiile noastre de moderare aici!