ARAD. Ca de atâtea alte ori, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad se implică şi arată compasiune faţă de cei care trec prin momente de cumpănă. Cum se întâmplă în aceste zile cu zecile de mii de refugiaţi ucraineni din calea războiului, care au ales să vină în România.
La iniţiativa ministrului Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, şi a Consiliului Naţional al Rectorilor din România, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad își declară solidaritatea față de Ucraina și pune la dispoziția celor care se retrag din calea războiului spații de cazare, consiliere psihologică și facilitarea serviciilor medicale.
180 de locuri în Arad!
Toate spațiile de cazare disponibile au fost înscrise într-o platformă națională, gestionată de Guvernul României, și vor putea fi accesate de persoanele aflate la nevoie, cu sprijinul autorităților. UVVG pune la dispoziţia refugiaţilor 50 de locuri în cadrul hotelului din Săvârşin, iar în parteneriat cu Primăria din localitate va oferi, zilnic, câte o masă caldă. Primarul comunei Săvârşin, Ioan Vodicean, a îmbrăţişat iniţiativa Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad în semn de solidaritate cu greu încercatul popor ucrainean.
Alte 80 de locuri sunt asigurate în cadrul Complexului Universitar Macea, în incinta Castelului Csernovics, unde în parteneriat cu Primăria din localitate se asigură şi o masă caldă, primarul Ciprian Otlăcan fiind receptiv la această iniţiativă.
De asemenea, alte 50 de locuri, repartizate în cinci apartamente şi 10 camere din cadrul Căminului Academica al UVVG, situat în municipiul Arad, vor fi puse la dispoziţia refugiaţilor cu ajutorul Platformei: „Ucraina – Împreună ajutăm mai mult”. Şi pentru refugiaţii care vor locui aici se va asigura o masă caldă pe zi.
În cadrul aceluiaşi demers lăudabil, Liga Studenţilor UVVG şi Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a organizat un punct de colectare a donaţiilor, unde studenţi, cadre didactice şi oameni cu suflet mare sunt aşteptaţi să facă un gest cât de mic pentru a veni în sprijinul refugiaţilor.
„Sunt momente dificile în care nu putem rămâne indiferenți față de tragedia semenilor noştri din Ucraina. În acest sens, universitatea noastră, atât prin sediul central cât și prin filialele sale, doreşte să pună la dispoziţia refugiaţilor spaţii de cazare şi cele necesare acomodării, consiliere psihologică, precum şi facilitarea accesului la servicii medicale. De asemenea, întreaga comunitate academică UVVG este alături de această iniţiativă şi prin implicarea persoanală a studenţilor şi cadrelor didactice prin donaţii”, a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Trimite articolul
XCu Fraimann in frunte ?