Conferinţa Rectorilor Danubieni vizează să reunească factorii decizionali, liderii instituţionali, universitarii şi experţii internaţionali în domeniul excelenţei academice.
Principalele teme care vor fi discutate sunt: Managementul calităţii în sprijinul excelenţei; Perspective convergente: Modul în care universităţile, piaţa muncii şi absolvenţii ar trebuie să modeleze împreună peisajul învăţământului superior; Excelenţa în cercetarea ştiinţifică; Cooperarea universitară internaţională într-un context competitiv; Cooperarea cu parteneri din Marea Britanie şi globali în scopul dezvoltării iniţiativelor de colaborare care promovează schimbul de cunoştinţe, dezvoltarea capacităţilor şi îmbunătăţirea calităţii în sectorul învăţământului superior la nivel global; Strategii aplicate în Învăţământul Superior în sinergism cu piaţa muncii; Perspectiva angajatorilor la stabilirea agendei de competenţă în învăţământul superior; Noi tendinţe în diversificarea Învăţământului Superior în Europa.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!