„Curs activ pentru reinventare antreprenorială” este un proiect de grant, finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în cadrul Axei Prioritare 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor”, Domeniul Major de Intervenţie 3.1 „Promovarea culturii antreprenoriale”.
Valoarea totală a proiectului C.A.P.R.A este de 1.412.992 lei, din care finanţarea nerambursabilă este în valoare de 1.307.248 lei, bani alocaţi pentru perioada de implementare a proiectului de 24 luni.
„Obiectivul general al proiectului constă în crearea unei platforme pentru încurajarea antreprenoriatului şi dezvoltarea prin metode active, practice şi extracurriculare, a competentelor şi abilitaţilor antreprenoriale”, a declarat Raul Chiş, preşedintele Asociaţiei Camera Europeană de Comerţ şi Afaceri din Baia Mare.
Realizarea obiectivului proiectului se face prin instruirea unui număr de 252 de participanţi, în cadrul a 14 module de curs, susţinute de către Asociaţia Camera Europeană de Comerţ şi Afaceri în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad. Cele 14 cursuri prevăzute în cadrul proiectului C.A.P.R.A, vor fi susţinute, începând cu luna septembrie 2010, în Regiunea Nord-Vest, unde Universitatea de Vest „Vasile Goldis” are deschise filiale.
Beneficiarii finali ai proiectului sunt cei 252 de participanţi selectaţi din categoria potenţialilor întreprinzători, a angajaţilor şi a personalului care ocupa poziţii de top management în cadrul unor societăţi comerciale, instituţii şi alte organisme.
Adriana Mânzat, managerul de proiect, a subliniat că „proiectul C.A.P.R.A se prezintă ca o oportunitate de creare şi dezvoltare a unor afaceri competitive şi durabile, prin dobândirea de competenţe antreprenoriale strategice, în măsură să răspundă contextului economic actual, profund marcat de agresiuni economice”.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!