Lucrările FEDE vor fi conduse de președintele Edouard Jagodnik, iar printre invitați se numără personalități marcante ale Europei, dintre care îi amintim pe Martin Schulz, actualul președinte al Parlamentului European, dar și foștii președinți Enrique Baron Crespo (1989-1992) și Nicole Fontaine (1999-2002), precum și Silvie Guillaume – deputat în Parlamentul European și Androulla Vassiliou, comisar european pentru învățământul superior.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, președintele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, vicepreședinte FEDE, a declarat că „Federația Școlilor Europene va aniversa 50 de ani de activitate în favoarea dezvoltării unei cooperări europene în domeniul educaţiei. Sunt 50 de ani de angajare pentru educaţie și cetăţenie europeană activă de când FEDE, care este o instituţie europeană, organism participativ în Consiliul Europei, acordă diplome profesionale europene. În cadrul lucrărilor, unde vor participa reprezentanţii celor peste 400 de şcoli private, se vor expune punctele de vedere în ceea ce priveşte dezvoltarea învăţământului privat din Europa și vor avea loc dezbateri asupra programului ERASMUS. Va fi o mare sărbătoare a școlilor private, iar cu acest prilej îi vom acorda d-lui preşedinte Edouard Jagodnik, Diploma și Medalia jubiliară „Vasile Goldiş”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!