UVVG va participa prin Incubatorul de Afaceri ITA GOLDTECH, la Târgul ENREG – Energie Regenerabilă, organizat în perioada 25-27 aprilie 2012, la Expo Arad Internaţional, Arad. Anunţul a fost făcut de ing. Adrian Cotoraci, directorul Incubatorului de Afaceri ITA GOLDTECH, din cadrul UVVG, la conferinţa de presă de ieri, organizată de ENERG la Camera de Comerţ din Arad.
La Târgul ENERG, care se doreşte a fi cel mai mare şi semnificant eveniment din domeniul energiilor regenerabile din euro regiunea Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, sunt aşteptaţi să participe 90 de expozanţi din 12 ţări europene, în 2 pavilioane expoziţionale şi 2500m² spaţiu de expunere, care vor prezenta produsele si serviciile lor din toată gama de energii regenerabile.
Un spaţiu special în cadrul târgului va fi Parcul Solar, o zonă amenajată expozanţilor din domeniul energiei solare. Acesta va găzdui peste 35 de expozanţi, care îşi vor prezenta produsele şi serviciile şi vor putea fi găsiţi mult mai uşor de vizitatorii de specialitate.
În doar patru ani, ENREG a stabilit o reputaţie naţională şi internaţională solidă, devenind evenimentul conducător din Euro regiunea Romania, Ungaria si Serbia în domeniul energiei regenerabile.
Ing. Adrian Cotoraci, directorul Incubatorului de Afaceri ITA GOLDTECH, din cadrul UVVG, ne-a declarat că Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a prezenta la târgul ENERG ultimele realizări în domeniul energiei regenerabile. „Previziunile analiştilor economici nu sunt deloc îmbucurătoare. În perspectiva anilor 2030-2040 economiştii lumii prevăd o recesiune economică accelerată. Dacă ritmul actual de creştere a consumului se menţine, resursele Terrei se vor epuiza în mod accelerat, iar foamea de energie şi alimente va secătui planeta. Alternativele sunt: extinderea exploatării resurselor spre spaţiul extraterestru – şi astfel de posibili-tăţi – sunt deja luate în considerare de civilizaţiile superindustrializate – pe de-o parte, şi limitarea consumismului şi implementarea soluţiilor regenerabile, ecologice şi alternatve pe care Natura ni le oferă cu prisosinţă, pe de altă parte, perspectivă care ar încuraja o dezvolare durabilă şi mai ales sutenabilă a civilizaţiei umane”.
Ing. Adrian Cotoraci a precizat că, intrarea României în UE a impus adaptarea accelerată a economiei, inclusiv a sistemului de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI), la cerinţele pieţei europene. „Contextul european actual este centrat pe Strategia UE 2020, care a fost lansată ca o nouă strategie pentru ieşirea din criză, vizând reluarea creşterii economice şi transfor-marea UE într-un lider global. Realizarea acestui deziderat ţinteşte şi implementarea şi creşterea gradului de utilizare a surselor alternative de energie, ponderea consumului energetic provenit din resursele regenerabile fiind fixat la 20%. În acest context, Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, ca actor deja consacrat în domeniul Cercetare Dezvoltare Inovare, i se deschid noi oportunităţi de afirmare şi dez-voltare.
Senatul universităţii a sesizat dinamica dezvoltării şi implementării resurselor de Energii regenerabile, numeroase proiecte fiind realizate deja sau în curs de finaliza-re. Apare astfel ca o necesitate firească formarea de specialişti în domeniu. La ora actuală, piaţa muncii începe să se deschidă spre noi domenii care, în urmă cu doi-trei ani erau inexistente. Un astfel de domeniu este Ingineria Sistemelor de Energii Regenerabile (ISER), speciali-zare care începând cu anul 2011, funcţionează în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, Inginerie şi Informatică. Programul de studii de licenţă ISER, cu o durată de 4 ani, curs de zi şi 240 credite ECTS, formează specialişti în vederea conceperii, dezvoltării şi implementării sistemelor care produc energie regenerabilă. Având în vedere că, în perspectiva orizontului 2020, unul dintre obiectivele tematice, lansate de Comisia Europeană în noiembrie 2009, în vederea unei dezvoltări durabile este creşterea economică bazată pe cunoaştere, ceea ce înseamnă că educaţia şi cercetarea, inovarea şi creativitatea sunt principalele priorităţi pentru realizarea societăţii europene bazate pe cunoaştere, Senatul UVVG a hotărât înfiinţarea unui centru de cercetare în domeniu, în cadrul căruia studenţii şi specialiştii vor avea oportunitatea abordării programelor de cercetare şi a diseminării cunoştinţelor de specialitate”.
„Aceste iniţiative ale Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad, vin în întâmpinarea şi se armonizează cu Strategia Energetică a judeţului Arad pe perioada 2010-2020 lansată în cursul anului trecut de către Consiliul Judeţean Arad . Dacă Primăriile din judeţ ar avea măcar unul din angajaţi instruit şi pregătit în acest domeniu, atunci, urmând această strategie energetică s-ar putea accesa mult mai uşor proiecte europene, realizâdu-se economii importante la bugetul comunităţilor. Evident, ca la orice început, primii paşi sunt mai grei şi mai lenţi dar esenţial este că noi am făcut de ja pasul, umplând golul academic dintre Timisoara şi Oradea. Putem spera că, în drumul pe care l-am început, vom găsi şi sprijinul forurilor şi entităţilor interesate pentru a-şi forma specialişti în cadrul Universităţii de Vest ”Vasile Goldiş” din Arad”, a precizat ing. Adrian Cotoraci, directorul Incubatorului de Afaceri ITA GOLDTECH, din cadrul UVVG
Potrivit Strategiei Energetice a României, pentru perioada 2011-2035, sursele regenerabile de energie vor ajunge în 2035 la o pondere de 41% din producţia de electricitate la nivel naţional, în paralel cu creşterea ponderii energiei nuclearelectrice, ce va acoperi 37% din total. Este prevăzută o investiţie de peste 30 miliarde de euro pentru producerea celor 14.800 MW de energie electrică din energie nucleară şi din surse de energie regenerabilă, până în 2035.
Totodată, conform datelor Transelectrica, în prezent în România există parcuri fotovoltaice cu o capacitate de doar 2 MW, microhidrocentrale de 400 de MW şi instalaţii pe biomasă de 25 de MW, iar pentru următorii ani sunt anunţate proiecte pentru instalarea de parcuri fotovoltaice cu o capacitate de până la 300 de MW.
Printre expozanţi se află şi compania Tractebel Engineering care va oferi consultanţă tehnică gratuită clienţilor RoSEFF (facilitatea de finanţare pentru IMM-urile din România) şi un grant UE de până la 150.000 de Euro.
În cele 3 zile ale târgului şi-au anuntat prezenţa membrii unei delegaţii din Serbia de la Secretariatul Provincial al Voivodinei de Energie şi Resurse Minerale, precum şi reprezentanţi ai Ambasadei României în Ungaria, Consulatului General al Serbiei şi a Camerei de Comerţ şi Industrie din Budapesta.
În paralel cu târgul vor fi organizate numeroase conferinţe şi workshopuri de specialitate cu subiecte de energie regenerabilă, în cadrul cărora se vor prezenta peste 60 de lucrări în cele 3 zile ale evenimentului. Acestea vor trata tematici ca: energia solară, eficienţa energetică, bioenergia, hidroenergia şi energia din lemn. Printre cei care vor susţine discursuri în cadrul acestor conferinţe se numără reprezentanţi ai: TRANSELECTRICA S.A., AROS Solar Technology din Italia, PEV din Italia, REFUsol GmbH din Germania, Ministerului Mediului şi Pădurilor, Ministerului Agriculturii și Dezvolării Rurale, ARmHE, Agenţiei de Eficienţă Energetică din Republica Serbia, Asociaţiei de Case Pasive din România, ALUMIL ROM INDUSTRY S.A., AREL, Schneider Electric România şi mulţi alţii.
ENREG ENERGIA REGENERABILĂ a obţinut şi în acest an sprijinul Ministerului Mediului şi Pădurilor şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe lângă alte instituţii şi asociaţii naţionale şi internaţionale.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!