În cursul săptămânii trecute, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a găzduit o delegație a Universității Al-Zaytoonah, din Amman, Iordania, formată din cadre didactice de la specializările informatică, farmacie și asistență medicală. Vizita a fost realizată prin intermediul programului Erasmus+, schimburile de experiență și bune practici fiind parte importantă în implementarea proiectului și a cooperării dintre cele doua instituții de învățământ superior. În cadrul vizitei a fost prezentată baza materială a universității, precum și investițiile realizate în infrastructura de cercetare existentă în cadrul Institutului de Științe ale Vieții „Aurel Ardelean”. Programul academic a cuprins întâlniri bilaterale cu omologii din cadrul facultăților de profil, în cadrul cărora au fost discutate și stabilite noi direcții de cooperare, atât în domeniul educațional, cât și al cercetării științifice.
„Parteneriatul interinstituțional cu Universitatea Al- Zaytoonah a fost stabilit cu peste cinci ani în urmă, fiind printre primele cu universități din țările Orientului Mijlociu. Acest lucru a făcut posibilă participarea UVVG la proiectul Erasmus+ destinat țărilor non-UE încă de la lansare, prin obținerea de fonduri pentru mai multe țări, cum ar fi Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Iordania. Astfel, chiar din primul an de implementare, a fost posibilă realizarea de mobilități de cadre didactice și personal administrativ între cele două universități partenere. Pe lânga programul academic, invitații de la Universitatea Al- Zaytoonah au avut și un program cultural care a cuprins turul orașului Arad, participarea la evenimentul de la Cetatea Șiriei organizat cu ocazia Zilei Iei și vizitarea Castelului și Grădinii Botanice Macea. Fiind o universitate multiculturală, astfel de schimburi academice nu pot decât să extindă experiența Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad în procesul de internaționalizare și dezvoltare academică”, a declarat conf. univ. dr. Antoanela Naaji, director al Departamentului de Relații Internaționale din cadrul UVVG.
Trimite articolul
XGabonul va veni la toamna iar Somalia cica sunt deja pe-aici pe la Nadlac.
Usor cu multiculturalismul asta, nu sariti! Prin alte parti s-a dovedit a fi un mare esec, doar Comisie Europeana nu vrea sa vada asta!
-
Se vede ca s-ar plimba si angajatii de la UVVG prin tari exotice, nu doar Lizica de la AV
Numai genii la Goldis asta :))
Unul mai tampit ca altul si toti lingai la fundul lui cotoraci
Universitate de căcat. Fabrica de diplomele.