Artistul plastic arădean Laurian Popa vine în faţa publicului cu o expoziţie de pictură cu totul inedită, intitulată „Experiment sintetic G”.
În fascinantul Teatru Vechi al Aradului, Laurian Popa propune o incursiune a limitelor, graniţelor dintre elemente vitale: aer – pământ. De altfel, compoziţiile plastice ale acestei expoziţii sunt structurate, fiecare în parte, în două registre, fiecare aparţinând câte unui element. Dar, ceea ce este cu adevărat extraordinar în această expoziţie, sunt detaliile asupra cărora Laurian Popa ne atrage atenţia – detalii cotidiene care (la fel ca muzica sferelor în care ne-am născut şi pe care nu o mai auzim) ne scapă simţurilor – la fel de cotidiene şi ele. Mai mult, imaginea plastică a fost întregită – la vernisajul de joi seara – de un joc al sunetelor, un melanj al cotidianului pe lângă care trecem fără a-l mai vedea, fără a-l mai simţi, fără a-i mai înţelege sensurile şi mesajele.
Aşadar, lumea lui Laurian Popa, văzută prin „Experiment sintetic G” este deschisă pentru toţi cei care vor să-şi mai aducă aminte de lumea care ne înconjoară, de cotidianul căruia, din păcate, mult prea uşor i s-a atribuit calitatea de „banal”.
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!