Seara, de la ora 19, în sala mare, puteţi vedea „Casa Bernardei Alba”. Un adevărat punct de reper al creaţiei artistice a teatrului arădean, „Casa Bernardei Alba”, fascinanta poveste a lui Garcia Lorca poartă inconfundabila amprentă regizorală a lui Mihai Măniuţiu, un adevărat magician al fenomenului teatral românesc.
Plin de surprize, experimental, cu text și dans. Așa descria regizorul Mihai Măniuțiu „Casa Bernardei Alba”, spectacolul din a cărui distribuție fac parte toți actorii Teatrului Clasic din Arad, cărora li s-a alăturat și Claudia Ieremia, actriță a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. În rolul principal, Bernarda, îl veţi vedea pe Zoltan Lovas iar „fiicele” sale vor fi: Cecilia Donat, Carmen Vlaga, Claudia Ieremia, Alina Danciu, Carmen Butariu.
Reamintim că în ianuarie, la spectacolele din cadrul proiectului „Luna plină de teatru”, preţul unui bilet de intrare, la fiecare reprezentaţie, este de numai 5 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!