Teatrul Clasic „Ioan Slavici ” programează sâmbătă, 13 februarie, ora 19, în sala mare, spectacolul „Perplex” de Marius von Mayenburg. Regia este semnată de Theodor Cristian Popescu; scenografia – Mihai Păcurar; coregrafia – Andrea Gavriliu.
Povestea spectacolului este una simplă: un cuplu se întoarce dintr-o vacanţă exotică, pentru a descoperi că acasă nu mai au curent, plantele de apartament arată cu totul altfel, motanul familiei a dispărut şi un miros ciudat a invadat spaţiul. Apariţia prietenilor însărcinaţi să aibă grijă de casă în lipsa lor tulbură şi mai mult apele, căci aceştia par a fi proprietarii de drept ai locuinţei, având toate motivele să îi dea afară pe primii, fără menajamente. De aici, lucrurile scapă de sub controlul înţelegerii convenţionale. Se petrec o serie de transformări, iar personajele îşi schimbă identitatea devenind fiinţe ce bâjbâie într-o realitate aflată constant în dezintegrare şi căutând mereu un punct de sprijin.
Un spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani, în care joacă actorii: Carmen – Carmen Vlaga-Bogdan, Cecilia – Cecilia Donat, Andrei – Andrei Elek, Alex – Alex Margineanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!