Vizitarea mănăstirii face parte din proiectul „Cunoașterea orașului Arad” care se va derula şi zilele următoare cu vizitarea altor obiective din municipiu: Teatrul de Stat „Ioan Slavici”, Complexul Muzeal Arad, Biserica Roșie, Biserica Catolică, Parcul Copiilor, Rezervația Naturală „Parcul Lunca Mureșului”, Palatul Administrativ și Palatul Cultural. „Vacanţa activă” a copiilor mai cuprinde şi o ieşire la ştrandul din Arad.
Copiii au început deja să noteze primele „impresii de călătorie” în jurnalul primit de fiecare în parte. În cadrul festivității de finalizare a proiectului, impresiile vor fi împărtăşite colegilor și celor care s-au implicat în derularea programului educativ-recreativ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!