Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad adresează populaţiei recomandarea fermă de a se prezenta la medicul de familie şi a solicita/accepta recuperarea cu VPI (vaccin polio inactivat) a copiilor restanţieri de 2-6 ani, precum şi vaccinarea cu VPI a copiilor de 6 şi 8 ani, conform calendarului de vaccinare actual stabilit de Ministerul Sănătăţii. Recomandarea DSP Arad vine în contextul unei aderenţe relativ reduse a populaţiei din judeţul Arad la vaccinarea antipoliomielitică, dar şi al unei migrări masive spre Europa a unor cetăţeni care vin din zone de risc pentru poliomielită.
„VPI, fiind un vaccin inactivat, este total lipsit de riscul dezvoltării de paralizie postvaccinală (spre deosebire de VPO-vaccin polio oral, care în România nu se mai utilizează). Vaccinul este asigurat gratuit pentru populaţie de Ministerul Sănătăţii – Direcţia de Sănătate Publică, prin cabinetele medicilor de familie” – precizează Constantin Cătană, director al DSP Arad.
Înainte de călătorii
Direcţia de Sănătate Publică Arad recomandă vaccinarea persoanelor care călătoresc în străinătate (pe termen lung sau scurt) în zonele de risc pentru poliomielită, prin centrele de vaccinare internaţională (un centru funcţionând şi în municipiul Arad). Vaccinarea se va efectua cu o doză de VPI, recomandat cu minim 4 săptămâni înainte de călătorie (sau în situaţie de urgenţă imediat înaintea plecării).
Până la deces
Poliomielita este o boală infecto-contagioasă cu potenţial de evoluţie sever, cu dezvoltarea de paralizii ireversibile, chiar deces prin paralizia muşchilor respiratori.
Citiți principiile noastre de moderare aici!