PĂULIȘ. Este incredibil în ce condiții sunt nevoite să trăiască niște vaci, aflate în proprietatea unui cetățean din Păuliș. Zi și noapte stau “îngropate” cu picioarele în noroi, până la genunchi. Iar asta se întâmplă de prin luna noiembrie a anului trecut, fie ploaie, fie vânt, fie zăpadă sau alte intemperii! Există şi un fel de grajd în acel loc, însă condiţiile din interiorul acestuia sunt identice cu cele din exterior. “Ferma” se află în plin câmp, chiar înainte de urcarea pe viaductul de la Păuliş, pe partea stângă a drumului, direcţia de mers dinspre Arad spre Păuliş. Este vizibilă cu ochiul liber, de pe DN7.
Primăria, neputincioasă
Situaţia nu este necunoscută autorităţilor locale. “Avem această problemă cu proprietarul vacilor de aproximativ trei ani de zile, de când ţinea animalele în intravilan, la casa sa particulară. Din păcate, în aceleaşi condiţii – spune viceprimarul comunei Păuliş, Ioan Turcin. Atunci am intervenit în urma sesizărilor pe care le-am primit din partea vecinilor lui. Dar, sub nicio formă, nu am reuşit să ne înţelegem cu el, să ajungem la un numitor comun. Refuză orice sprijin, face numai ce vrea. Deţine un teren în extravilan şi, de aproximativ doi ani şi jumătate, s-a mutat acolo. Dar condiţiile în care trăiesc vacile sunt… de junglă! Vă daţi seama, vacile acelea nu au fost culcate, nu au stat jos de anul trecut! Nu au dormit decât în picioare!”
Administraţia locală a încercat să schimbe soarta vacilor, căutând să-i sugereze unele soluţii proprietarului animalelor. “Am vrut să-i dăm o mână de ajutor să găsească un alt teren pe care să construiască o fermă în condiţiile prevăzute de lege. Dar nu am avut cu cine. Eu nu pot să gândesc că un om, în anul 2015, are o fermă de 30-40 de vaci pe care le ţine în asemenea condiţii, cu noroiul până la genunchi. Animalele nu au nicio vină că dânsul e… aşa cum e” – punctează viceprimarul Ioan Turcin.
JA/Aradon a sesizat DSVSA
Pentru a afla dacă şi cum pot fi protejate vacile de la Păuliş, am luat legătura cu Direcţia Sanitara Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad. Directorul Viorel Agud ne-a spus că nu cunoaşte problema pentru că nu a primit nicio sesizare din partea nimănui. După ce Jurnal arădean/Aradon i-a prezentat situaţia, directorul DSVSA Arad a promis că va trimite pe teren o echipă care să verifice condiţiile în care sunt ţinute animalele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!