Zece cazuri noi de gripă au fost confirmate în județul Arad, în ultimele trei zile, iar numărul total al bolnavilor a ajuns la 30, de la debutul sezonului. Trei persoane au murit până acum – un bărbat de 62 de ani, o femeie de 63 de ani și o femeie de 69 de ani. Victimele virusului nu fuseseră vaccinate și au avut afecțiuni cronice care le-au slăbit organismul. Rata de confirmare a virusului gripal este mare, în condițiile în care din 43 de probe analizate, 30 au fost pozitive. Dintre bolnavii confirmați, 12 sunt copii.
În aceste zile, medicii se confruntă și cu un val de infecții respiratorii, pe fondul oscilațiilor mari de temperatură. Conform Direcției de Sănătate Publică, doar în ultima săptămână au fost înregistrate 1.818 cazuri, cu aproape 50 la sută mai multe decât în urmă cu două săptămâni. Și față de ultima săptămână din februarie 2017 creșterea este foarte mare, pentru că atunci erau înregistrate 1.260 de infecții respiratorii. Dintre cei afectați de acest val de îmbolnăviri, 57 au avut nevoie de internare din cauza complicațiilor, față de 40 în aceeași perioadă din 2017.
Nici raportările privind pneumoniile nu sunt încurajatoare, pentru că numărul bolnavilor a ajuns la 520, în ultima săptămână, față de 341 în aceeași perioadă a anului trecut.
Citiți principiile noastre de moderare aici!