Cine e din Arad a auzit, cu siguranţă, de designerul vestimentar Vali Cioban sau măcar de magazinele ei „Chic”. Vali Cioban, cea de astăzi – care a prezentat o colecţie la Săptămâna Modei de la Paris –, e foarte diferită, însă, de Vali Cioban, cea de ieri, care producea şi vindea haine „de serie”. Nici nu îţi vine să crezi că e aceeaşi persoană, atât de uriaş e saltul profesional pe care l-a făcut!
Vorbind despre Vali Cioban, cea de astăzi, vorbim de fapt despre fondatoarea Atelierului de Creaţie Vestimentară „Chic by Vali Cioban”. Pentru că acum, Vali Cioban se ocupă doar de crearea unor haine unicat. Şi, se pare, creaţiile ei sunt extrem de apreciate. Cum altfel s-ar putea explica participarea la evenimente de profil din Viena sau Paris? Dar, de fapt, totul a început de la… New York!
Noul drum…
„Între anii 2010 şi 2014, mi-am dat seama că ceea ce se întâmpla la magazin nu mă mai reprezenta. Atunci am luat hotărârea să închid magazinele şi să trec pe creaţie. După 25 de ani în care am trecut prin toate etapele – serie mare, Lohn, comandă – nu mi se părea o greutate foarte mare să rămân fără nimic şi să o iau de la capăt. Pentru că acumulasem multă experienţă şi porneam pe un drum care mă reprezenta mai mult. După vânzarea magazinelor, am fost în Statele Unite, pentru că am vrut să văd de acolo, de la New York, de unde porneşte moda, de unde se dau tendinţele… am vrut să văd cum gândesc cei de acolo, pentru că americanii sunt atât de ocupaţi încât nu dau importanţă la ce se întâmplă în jurul lor decât dacă e ceva important pentru ei. Mi-am zis că dacă facem acolo o prezentare şi lumea e interesată, atunci pot să o apuc pe drumul acesta. Am vrut să văd ce impact are” – povesteşte Vali Cioban pentru Jurnal arădean/ Aradon.
Impactul a fost pozitiv şi a avut efecte neaşteptat de rapide. „De la prezentarea de acolo, de la New York, care a avut loc în august 2014, s-a ajuns cumva de s-a aflat la Ambasada României de la Viena. Doamna ambasador ne-a invitat să prezentăm, de Ziua României, la Ambasada din Viena, colecţia bazată pe ii, inspirate din folclorul românesc, dar stilizate, cu o notă de glamour. Practic, de la Ambasada de la Viena a pornit… Pentru că de acolo am fost chemaţi la MQ Săptămâna Modei de la Viena (care are loc în Museums Quartier), apoi la Paris… Lucrurile s-au legat fără ca noi să facem ceva special. Doar ne-am făcut meseria, am făcut ce ne-a plăcut, fără să ne concentrăm pe marketing şi, datorită acestui fapt, surpriza a fost şi mai mare. Noi am vrut să facem altceva, ceva diferit de genul comercial cu care ne obişnuiserăm la magazin şi am vrut să fim apreciaţi pentru ceea ce ne place să facem. Dar nu ne aşteptam ca reacţia să vină atât de repede” – mărturiseşte Vali Cioban.
Călătorie în timp
După participarea în premieră la Săptămâna Modei de la Viena 2016, fondatoarea „Chic by Vali Cioban” se pregăteşte să „recidiveze”. Va fi prezentă din nou la evenimentul din capitala Austriei, pe 17 septembrie, când va prezenta Colecţia „Timless” – o călătorie în timp, printre tendinţele vestimentare ale trecutului şi viitorului.
„Colecţia este compusă din 55 de piese. Am pornit din 1920 până în viitor şi avem câte cinci piese pe fiecare deceniu. Am luat din tendinţele fiecărei perioade – influenţe, culori – le-am adus în prezent, le-am actualizat şi le-am stilizat astfel încât să poată purta femeia zilelor noastre o părticică din trecut sau din viitor. Din fiecare ciclu, noi am prezentat deja câte două piese la Sibiu, la Feeric Fashion Week, una din fiecare o să o prezentăm la Viena şi o să mai avem două prezentări cu aceeaşi colecţie, dar piese total diferite” – detaliază Vali Cioban, pentru Jurnal arădean/ Aradon.
Le prezentările internaţionale anterioare, colecţiile au fost atât de apreciate şi îndrăgite de public, încât toate piesele s-au vândut „pe loc”. De data asta, Vali Cioban s-a pregătit cum trebuie pentru evenimentul de luna viitoare, de la Viena.
Fără vârstă
Designerul Vali Cioban îşi propune ca, prin hainele pe care le creează, să le facă pe femei să se simtă frumoase şi să vadă frumuseţea din jurul lor. Cel puţin în ceea ce le priveşte pe arădencele pe care le-a îmbrăcat până acum, scopul a fost atins. În privința vârstei clientelor sale, nu există nicio limită: „Ne adresăm tuturor vârstelor care au puterea de a purta altceva decât poartă toată lumea. Hainele noastre sunt unicate, au personalitatea lor. Ai nevoie de atitudine şi o personalitate puternică să le poţi purta. Nu există vârstă, nu există kilograme. Există doar atitudine” – punctează Vali Cioban.
Citiți principiile noastre de moderare aici!