Trăim într-o lume complet destabilizată şi întoarsă cu susul în jos, complet tributară materiei, o lume din care lipseşte sufletul, comoara adâncului nostru, a fiinţei umane, o comoară aproape invizibilă şi netrebuincioasă azi.

La ce-i nevoie de partea intangibilă şi veşnică a existenţei când alegem să trăim clipa, pământescul şi aparenţa?

Doar atât?!

Bucuria omului modern, aproape robotizat şi sclav al goanei după ban şi putere, este să supradimensioneze Eu-ul chiar cu riscul de-a exploda, „prea plinul EU” cum „să mai intre-n el şi un pic de Dumnezeu?” (PetreŢuţea)

Zilele trecute, am încercat să trăim câteva clipe, de fapt o oră, altfel. Sufleteşte, intelectual, viu. Alături de Toma Caragiu şi de spiritul său genial de-a ne „juca” minusculele noastre preocupări, ocupări şi meschinării.

Mulţumim Actorului ce ne nemureşte de câte ori îl ascultăm.

Mulţumim, actorului Dan Antoci – care l-a portretizat, profesorilor şi elevilor de la Colegiul Economic şi celor de la Grupul Şcolar Industrial „Iuliu Maniu” că ne-au fost alături.