NĂDLAC. Românii care se întorc din străinătate au găsit o nouă metodă de a intra în ţară şi, totodată, de a scăpa de transportul spre centrele de carantină. Sute de persoane intră zilnic în ţară, dinspre Ungaria, pe jos. Odată trecuţi de frontieră, aceştia sunt preluaţi de autobuze care îi transportă spre centre de triere, unde sunt împărţiţi pe judeţele de domiciliu, iar apoi spre centrele de carantină. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă, când sute de „pietoni” aşteptau autobuzele care să îi ducă spre locurile în care urmau să ajungă. Prezent în vamă, prefectul Aradului, Gheorghe Stoian, a declarat că „sute de persoane intră pe jos, prin punctul de trecere a frontierei Nădlac 1. Noi trebuie să le asigurăm transportul. Din punctul meu de vedere, în ultima perioadă, problema transportului acestor persoane s-a îmbunătăţit”.
În schimb, după cum suntem obişnuiţi deja, „pietonii” care intră în România sunt nemulţumiţi de tot şi de toate. „De ce nu pot să stau în carantină la mine acasă?”, a întrebat unul dintre pasageri. „Regulile spun că perioada de carantină se execută în centrele stabilite”, i-a răspuns prefectul Aradului. Un alt român a fost nemulţumit că vine dintr-un stat european în care a efectuat deja o perioadă de 14 zile de carantină. „Acum fac carantină şi în România?”, a fost nemulţumirea omului. Cu toate acestea, şi nemulţumiţii s-au urcat în autobuze şi au plecat spre judeţele de destinaţie. Conştienţi, probabil, că dacă nu fac acest lucru, riscă să fie cercetaţi penal.
Trimite articolul
XReguli de cacat date de oameni de cacat. Trebuia facut de cand a aparut primul caz de covid in europa un mare camp cu containere pentru carantinare la vama… si in rest libertate totala si nici o restrictie si nici o economie pusa pe butuci. Dar nu… ca istetii planetei ii lasau pe tigani si alte natii sa mearga unde vroiau ei pe baza unei declaratii… nu stiu cine a inventat declaratiile astea dar asa om tembel nu stiu cum suporta planeta. Parerea mea.
-
Eu zic ca regula de cacat e carantina lor in centre de carantina in loc sa fie acasa…
-
Asta e “europa” !!! Uita-ti-va cum arata diasporezii astia de doi lei si intelegeti de ce sint zeci de mii de infectati cu coronavirus in Romania !!!
-
Prefectura Arad:”Situaţia a fost raportată la Bucureşti de domnul prefect. În acest moment, trecerea pietonală prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, pe DN7, este permisă.”
E nenorocireeeee, INCHIDETI FRONTIERAAA !!!!-
Doamne uitati-va cum arata diaspora “europeana” votanta de iojanis. Astia ii imbolnavesc pe romani non stop ……
-
Diasporimea si europenizarea, insemnand colonizarea fortata, distrug Romania.
Rapid si sigur.
Nu mai ramane piatra pe piatra din tara asta. -
Ce face pnlul colonist in Romania: Oamenii trec pe propria răspundere frontiera IN ROMANIA, spun că vin din zone galbene și pleacă, pe drumuri, spre casă, fără vreo altă verificare. Întrebarea este de ce trec granița pe jos? De ce se opresc la granița României și cine de unde îi aduce și-i lasă acolo, pentru a trece pietonal, exclusiv în baza declarației lor.
Asa se imbolnavesc romanii de niste diasporezi migratori ce rusine si tradare a poporului ca sunt lasati.
-
unu singur infectat ajuns intr-o mare comunitate iti poate infecta 10000 de oameni, inconstientul de prefect ar trebui sa-si dea demisia
-
Asta e interesul, sa infecteze Aradul. De ce nu-i duce pe autostrada. Asta e prefectul de cct.
-
Nu o sa inchida nimeni frontiera,nici granita dintre Italia si Austria nu e inchisa sau cea dintre Franta si Germania…daca vrei granite inchise poti pleca in Korea de Nord,la aia e inchis tot..
-
Sa anunte cineva si pe marele alb ca s-a abolit comertul de iobagi. Sa nu mai dea permisii de plecare la munca in germanica si austria pentru romani, la munci care nu leface nimeni acolo. Chiar daca suna merkelica.
-
-
Unde-s aia zeci de mii de infectati si de unde stii tu ca oamenii astia i-au infectat? Apoi tu cum arati de zici ca astia arata rau?
Poti pune un link cu profilul tau de facebook sa vedem cu ce esti deosebit?-
Cita boala baga votuile neamtului in Nadlac. La nadlacani nu se gandeste nimeni ????
-
Liberalii si astia cu diaspora lor cu tot sigur infecteaza romanii dupa ce intra in tara. Ai nostri stau ca prostii in case pe somaj ca asa cere haita lu iohanis. Si pe astia ii trimite salahori la te miri ce straini si vin inapoi cu virusu. Sa plece toti liberalii repede de tot.
-
S-a ajuns pe ultima treapta de jos ca liberalii desfiinteaza tara aceasta.
-
-
Domnule Deni, oare cum arata ,,diasporezii astia,, ??? Exact cum arata poporul ROMAN. Doar asa arata. Nu arata a finlandezi, nici a islandezi, arata doar ca no…romanii. Si poate spre surprinderea ta, suntem un popor…daca imprastiati de soarta prin lume….
-
-
Pnl ul sasului klaus n-are nicio strabatere ca Aradul e pe locul 3 ( trei !) la cazurile de corona in tara. Absolut niciuna, votati in continuare oiropa daca va place 🙂
-
Du-te in China sau koreea de Nord, dacă nu-ți place Europa.
În afară de jignit altceva sigur nu mai știi…
Oltenii sunt specialiști la comentat în stil Gică contra. Ești cumva unul venit de pe acolo?? -
Aradenii, noi sa tacem ca l-am votat si pe falcao si pe petrov ala de basescu si sasul venit completare pe aceeasi filiera. Ce mai conteaza putina corona ??
-
-
Prefectul pnl-ist urmareste ceea ce urmareste partidul sau,distrugerea romanilor si a Romaniei!De la infiintarea sa si pina in prezent,pnl s-a comportat ca dusman a tot ce este romanesc!
-
..ca sa poata ei, diasporezii sa fenteze carantina de acasa ,cand vor ei ! N-au caracter si nici educatie, cum sa-i lasi acasa ? La stabilimente cu ei , sa stea la lucru ,nu sa se plimbe ca pelea pe plwa !
-
nu stiu ce e de facut dar un lucru e clar iohanis si cu pnl trebuie urgent sa plece au demonstrat ca sunt mai slabi ca dancila niste hoti si incompetenti!
-
mike, iară te-au pus șefii tăi trădători din lotul de inculpați din iarnă să latri pe aici??
Ăia din PSD ce luau șpagă direct in casieria PSD și o notau că donație (parcă 🤔)
Măi mike, see vede clar că ați ajuns la fundul sacului și nu mai aveți ce fură, că ați început să furați și numele.
Că sa va umpleți iară ranițele, acuma zbierați ca guvernul actual sa plece și să puteți fură iarăși, este? Este! Nici nu încape îndoială -
Wow deci ești obsedat de-a binelea de mine 🤣
Cred că te gândești la mine zilnic, nu mă poți uita, nu mă gândeam că te pot virusa așa puternic😀
Deci o să rămân în memoria colectivă a postacilor PSD o bună bucată de vreme 💪 😛-
o sa ramai bou multa vreme ba stoianov pui de lepra pedelista
-
mike, esti exponentu prostului: stie ca nu are argumente, dar nu se lasa, apeleaza la insulte.
Pe langa ca esti prost mai si senalizezi ca sa te remarcam :))
-
-
-
O daaaa … sa-i carantinezi pe rumani acasa inseamna ca ai probleme cu creierii capului. Cunosti tu ruman pe lumea asta care respecta regulile ???
Singura solutie este sa-i inchizi direct la granita si sa-i pazesti.
-
-
Interesant e ca nimeni nu e curios cum vin acesti oameni din tarile de unde vi, pana in vama. Nimeni nu e curiospentru ca toata lumea stie. Si ceva ce e si cel mai de cacat,e ca autocarele de cacat ale lui PITO, dupa ce lasa oamenii din vama, duc apoi sutele de muncitori in zona industriala.
-
Bai ce fete au bietii sclavi romania ….. incredibil. Astia sunt distrusi de atata europenizare pe nimic ….. si au lucrat peste tot unde e corona si se intorc cu virusul acasa …..
-
SCAPAM VREODATA DE PANDEMIE? NU! ORICAT DE MULT AR MUNCI MEDICII NOSTRI, E ADUSA ZILNIC DIN ”import”! ABIA CAND SITUATIA VA FI DISPERATA, SE VOR LUA MASURI! CUM SE LUPTA MEDICII CU MORILE DE VANT!!
-
merkel face legile in romania si sasul executa ca sclavii pleaca si vin cand e nevoie. si pe pandemie ca da guvernul “lui” aprobari in ordonante pentru marsaviile astea.
-
Sclavia si boala in sec 21.
-
-
Ma,bolovane ! Vezi sa nu faci pe tine de frica ! Numarul total de morti in Romania,de la inceputul asa zisei pandemii este egal cu numarul de morti care au murit doar intr-o singura zi in Italia !
Ce e cu frica asta in voi ?
Daca e pandemie adevarata,crezi ca scapa cineva fara sa se imbolnaveasca ???
Cu tot cu masurile de rahat,nu ar scapa nimeni in final…
-
-
Tu ce fatza ai? Ca dupa nume esti un taran coclit ce nu prea a vazut apa si sapun…
-
DA DAR AUTOCARELE PITO SUNT ALE LUI PISTRU.
-
-
In momentul in care primul om a fost detectat, ala deja a transmis virusul la cine stie cate alte persoane care la randul lor l-au transmis mai departe. De aceea s-a ajuns aici… nu au avit cum sa prezica infectarea atata timp cat oamenii infectati nu prezentau nici un simptom timp de aproximativ o saptamana si doar apoi, dupa ce aveau simptome, puteau fi confirmati ca au virusul. Plus, marea majoritate sunt si au fost asimptomatici, pe aia nu ai cum sa ii verifici daca au sau nu virusul atata timp cat nu se face testul la toata populatia.
-
Romania=colonie.
-
-
chiar ca bine zice Piuir
cine o fi inventat aiurelile astea de declaratii pe care fie ca poti sa mentionezi ce vrei fie ca sunt degeaba si necontrolabile Clar? Sa nu mai zic de oamenii de la sate care le scriu cum pot unii batrani /singuri /neavand nici 4 clase Pai scrie omul ca merge la alimentara dar in realitate dupa ce isi cumpără painea se opreste la una mica sau la o partida de table la un amic. Cine il poate controla? NIMENI ! Asa ca……..
Stoian cu burta lui 😫miracol social, impertinent si zarzavagiu infect, la fel si vaduva menajera a sp judetean Arad doua excremente sociale care ocupa abuziv functi pe linie de partid.
-
Ba voi va dati deama cat sunt de prosti romanii si de panicati?
Pai daca ar fi pe bune cu virusul ar sta Stoian acolo sa faca pe zmeul? Ganditi ba prostilor…-
stoian o sluga jalnica face orice la ordin.
-
dragii nostri diasporezi s-au gandit sa vina totusi acasa ca aici e mai bine! ha!ha! hai ca-i tare.
Oare ce meserie au de nu au mai gasit de lucru prin vest? ha? ce or fi muncit pe acolo?
-
iti dai seama cat s-au chinuit spaniolii sa ne trimita acasa ciorile din diaspora.
si acum cand au reusit in sfarsit, crezi ca or sa deschida inapoi granitele sa plece?
ca ce lucreaza ei acolo stie toata lumea. vedem si la
tv in fiecare zi cum pun in practica.
Cand ii vezi pe amaratii astia cat sunt de multi si de desi te intrebi unde este distantarea sociala,ei sunt buluc unul peste altul.Halal distantare sociala,sau aia este valabila doar pentru ceilalti care sunt disciplinati si responsabili.
-
Boule,,stau buluc ca asa-i tin autoritatile,ca pe animale!
Cretinule,tu crezi ca aia nu ar vrea sa mearga la casa lor? Crezi ca au plecere nebuna sa stea in vama? Asta e Romania si autoritatile sale,voua asa va place…-
Vitelule,de ce au mai venit de unde au fost si nu au stat dracului pana trece pandemia,N-au mai avut ce fura pe unde au fost ?
-
Depinde de la caz la caz,eu iti dau exemplu din UK,multi munceau in industria hoteliera,aveau cazare inclusa…dar cand guvernul a inchis hotelurile multi au ramas fara cazare. Apoi cunosc femei chiar din Arad ce munceau la ingrijit batrani la domiciliu…unii batrani au murit,altii din prostia guvernului au fost mutati la case de ingrijire(loc sigur sa dea coltul)…Sa nu zic ca multi munceau in santiere iar cand au inchis au ramas pe somaj…dar in anumite zone chiriile sunt mari,nu poti trai din somaj…
-
bai mistretule. vrei sa spui ca lucrau la negru, de aia au ramas fara venituri.
-
-
cand trece pandemia idiotule?
Daca oamenii au case aici de ce sa nu vina,crezi ca stau la tine in dormitor?
-
-
Chris,acei indivizi au ajuns in vama NADLAC pe aripi de vant,cu lectica,sau ”buluciti” in oarece autocare d’aiurea si ejectati in vama RO,unde NIMENI nu-i verifica daca platesc ROMANIEI taxe,impozite,card de sanatate…..dar au pretentii, desi sunt un pericol pentru toata populatia tarii????!!!!??? Vor ”lux”, sa plateasca!!!! Nu le place in autocare,pot merge ”per pedes”….mersul pe jos este sanatos!!! NICIO EMPATIE SI NICI RESPECT PENTRU ”SPECIA” EUROPEANA/CALATOARE CARE A INFECTAT ARADUL!!!! NADLACUL doarme si plange!!!! O lume cu alta gena ar fi mutat de multa vreme vama pe aproape de MAKO!!!! Metaforic spus!!!
-
Petre,daca erai curios te informai…lumea vine pana la vama cu diverse mijloace de transport,maicrobuse,autocare…pentru ca ce sa vezi,nu e interzis acest transport in UE. Cu verificatul platilor de diverse,aberezi din nou,cum ar putea si de ce sa veirifice politia de frontiera ce a facut x sau y,daca nu apare la urmariti general e ok sa plece mai departe.
Apoi la treaba cu “vor lux,nimeni nu vrea nimic decat sa fie lasat sa mearga acasa,nu sa fie luat cu japca si bagat la gramada cu unii care poate au virus pe bune,in pensiuni si hoteluri jegoase numite pompos,spatii de carantina.
Nadlacul sa planga pana i se usca ochii,ani de zile au trait din contrabanda…daca situatia e cum spui tu,da-ne date concrete,cati dintre locuitorii Nadlacului sunt infectati,cati spitalizati,cati in stare grava si cati decedati? Ai ceva concret sa ne spui sau doar latraturi?-
DATELE SUNT PUBLICE, urmareste tv ! la stabilimente la carantina cu diasporetii
-
Deci daca au trăit ani de zile nadlacani pe spatele vămi acum sa moara pt ca asa vreau autoritățile de ce nu muta traficul pe vama nouă și nu ar mai veni pe jos romanasi
-
treaba e ca nu prea platesc nimic. si au pretentii. la noi la romani e o vorba: si sarac si cu pretentii? la voi pe insula nu se stie inca asta?
-
-
-
Pito Tras este prezent,baga deputatul Pistru niste milioane din afaceri cu statul in buzunar,la asta si la poze se pricepe cel mai bine.
-
Doar n-ai crezut treaba cu covidul? Astia fac bani si prostii stau in casa de frica si urla ca-i imbolnaveste diaspora..
Votanții salamului săsesc.
Hai cu relaxarea si cu valul 2 de Corona.
lasa mai sa vina duc covid proaspat! mai ramane tara o luna in carantina! covidul care nu exista! fecem jocul lui Soros si acolitiilor lui!
-
vineeeee baietwwwwww!
Interesant .. toti stim sa comentam si sa criticam autoritatile …. ce naspa sunt …. etc.
Noi cei din Romania stam foarte bine … probabil multumita nasolilor care impun reguli nasoale.
Daca va obositi putin sa va uitati in lume cautoati ce se intampla in Ecuador si mai exact in orasul Guayaquil…….. unde nu au fost luate masuri naspa.
Da si pentru cei ce o dau cu cifre si procente …… va pun o intrebare : daca faceti parte din procentul celor pentru care totul s-a sfarsit…..?
In loc sa criticam si sa aruncam cu rahat in aia care faca ceva nu ar fi mai bine sa ajutati si voi cu ceva?
Voi partidele politice care sariti la gatul celor care sunt la putere … indiferent de culoare … ar fi mai bine sa ajutati in loc sa criticati ….
Imi pare rau sa spun asta dar mi-e sila de multi concetateni mai ales de cei implicati in politica.
AJUTATI nu criticati .
-
Presupun ca asta din Ecuador ai vazut-o la Digi24 cum lasa aia morii pe strada, parca ieri au dat stirea, eu ma uit la toate televiziunile cu PIP si accesez canalul la care mi se pare ca e mai interesant la un moment dat(in Romania nu exista televiziuni nepartizane nici macar TVR1, sunt antenele cu RTV pe o parte, Realitatea si B1 pe cealalta si Digi24 pe linia criptosecuristilor basescieni care acum l-au luat in brate pe “Sefu”… mai uita-te si la altii de exemplu CNN si fa comparatie cu Japonia unde nici acolo nu s-au luat masuri naspa si la nr de infectati se aseamana cel mai mult cu Romania(tot 15 mii si ceva), diferenta e ca densitatea pupilatiei de de 330 P/m2 la 126 milioane locuitori fata de Romania cu 84 P/m2 ca asta e relevant la o epidemie, densitatea populatiei. Eu nu sunt si nici nu am fost vreodata membru de partid, am mai si luat-o in freza 88 ca nu am vrut sa ma fac tanar membru PCR pe cand altii primeau garsoniere si concedii la mare. Tare as vrea eu sa-i vad pe marii revolutionari hashtagistii anticomunisti de azi cati au facut armata ceausista .
-
Ce ai scris tu Nu are nici o legătură cu ce a scris cititorul EU, Doar frustrări la adresa hashtagistilor…
-
Mda, vin , se repatriază o grămadă, sute, mii de neica nimeni, pentru că din categoria asta fac parte cei din imagini și foarte mulți sunt deja cu pretenții. Ba că de ce-i verifică la intrarea în țară, ba că autocarele cu care pleacă din vamă sunt prea aglomerate și nu corespund pretențiilor (uită desigur să ne spună cât de 5 stele au fost autocarele cu care au ajuns până în vamă), apoi, în centrele de carantină se plâng că mâncarea nu e bună, că nu au condiții, etc. când ei, vai de mama lor, sunt specia de români care au stat în cele mai josnice condiții prin țările pe unde au fost până acum și mulți dintre ei nu au știut ce înseamnă 3 mese pe zi. Mulți au locuit în camere cu chirie cu 4-5 sau mai mulți într-o încăpere, unii prin rulote sau colibe grămădite cine știe pe unde, au mânca toate ieftinăturile și nici pe alea nu și le-au putut permite pe săturate, dar acum, că se repatriază marea diasporă, au deja pretenții. Desigur, pretențiile sunt cu duiumul doar un aspect mult prea neînsemnat pentru domniile lor, îl uită. Anume că ei nu au contribuit cu 1 leu nici la bugetul României nici la Casa de Asigurări de Sănătate. Dar pretenții au, așa cum am mai spus, deși pentru foarte mulți cazarea la un hotel sau pensiune cu duș și apă caldă la discreție plus 3 mese pe zi era ceva de neimaginat prin țările pe unde au hălăduit până acum. Nu mai vorbesc că, așa cum am văzut și la TV, sunt destui nesimțiți care pe lângă mizeria pe care o lasă în acele centre de carantină (mizerie ce îi caracterizează oricum), mai și distrug. Au smuls până și lustra din tavan. Ce or fi avut cu ea, nu știu sincer. Iar toate pagubele astea, cazarea lor, păpica lor și dacă este cazul tratamentul în spital îl plătesc fraierii plătitori de taxe în România, nicidecum diasporezii care se cred mari scule și strâmbă din nas de mofturoși ce sunt.
Asta e mafia, se gasesc portite, indiferent de ce si unde!
Pa nu ca ii baga în carantina pe 70 de euroi iar băieți deștepți ii duc la cine vrei aia își umplu desagele dau și șpagă la cine trebe și toti fericiți în loc sa ii testezeoe bani lor și apoi sa stea unde vor ei dar na asa nu se pot sifona bănuți statului sa trăiască bine azaiar focu de golani sa deie ordonanțe la Roman ca și asa nu stau acasă.
Dar ei își vad de trebuia lor se îmbogățesc dar nu le pasa de firmele închise care duceau o droaie de bani la bugetu de stat ii omoară și după nu ii mai interesează ca doar ei sunt cu desagi plini doldora din sifonari de bani. Băieți deștepți. Fraieri suntem noi ca ii suportam.
Romani in “Ioropa”. Infectie pe fata.
-
Fata de tine un emigrant din tara motilor venit de foame la Arad..
La articolul cu Coronavirusu o posibilă înșelătorie de zilele trecute, erau o mulțime de comentarii că acest covid este o mânareala de-a masonilor, UE, Soros, bogații lumii.
La acest articol, vedem o mulțime de disperați, speriați de covid mai ceva că iepurele de propria umbră cu același mesaj anti UE.
Comparând cele 2, parcă sunteți tare schimbători, zilele trecute ziceați că nu există covid, că este o făcătură și înșelăciune, iar acuma că există și este extrem de periculos.
Se pare că unicul interes al vostru este sa insultați UE și diaspora românească. În fond, covid este doar un motiv că sa împrăștiați mizeriile.
Hotărâți-va odată! Care este realitatea fâstâciților, există covid o ba? Dacă nu există, ce va văicăriți atât???
Dacă există covid, atunci ptr ce ați huiduit UE, bogații lumii că mint ca să vă jupoaie de bani??
Tind să cred că voi scrieți numai că sa jigniți UE și diaspora, ceea ce mă face să cred că sunteți publicului unui post tv cu acest specific anti UE, anti diaspora (post tv ușor de dedus) și de vârstă medie peste 45 de ani.
Puteți gândi cu mintea voastră? Dacă da, va dau o sugestie: au intrat în țară peste 1.5 milioane din diaspora. Dacă numai 10% ar fi fost infectați, am fi avut 150.000 de cazuri. Fiecare are mamă tată, frate, soție/prietenă poate și un copil, deci încă 3-4 persoane cu care a intrat în contact. Din aceștia hai sa estimăm că doar 2 se infectează. 150.000 x 2 = 300.000, (fără persoanele din diaspora).
În total ar fi fost 450.000 de cazuri.
În realitate, avem abia vreo 10.000.
Nu mai scrieți exagerări. Sunteți ridicoli, oamenilor, cu așa aberații ne facem de râs cu toții. Încetați cu nebuniile! Gândiți cu mintea voastră. Ce-i așa greu??
Nu mai mințiți!
Liberalilor plecati acasa. Nu se mai poate.
Bă, cine a deschis sacul cu idioți?
Vedeți vă de treabă, fără Europa eram ca in anii 90. Numa hoții de fabrici lăcrimează după vremurile respective.
Se face multa galagie pe nimic, asta si vor autoritatille sa bage frica in voi sa va poata tine in frau mai usor, nu va ti saturat sa fiti mintiti si manipulati? Se fac atatea lucruri ascune, ni se impune sa facem ce vor ei daca nu ne da amenzi sau se fac dosare penale unde mai e libretatea noastra, se declara morti care nu sunt vor sa ne imbolnaveasca psihic sa acceptam ce vor ei, vaccinul obigatoriu sa ajungem cu copii nostri cobaii lor si educatie sexuala in scoli eu zic mai bine sa ne unim si sa spunem stop nebuniei, un popor e usor de invins cand e dezbinat
scxrie in articol ca spune unul nemultumit ca a stat in carantina in strainatate de ce sa stea si aici?
Păi măi dovleacule asa cum ai venit inghesuit cu alte zeci de persoane in autobuz claie peste gramada exista riscul sa fi luat virusul pe drum. Atata nu te duce bibilica Sa fi stat acolo de unde ai venit !
Jumătate din comentarii sunt scrise de analfabeți ce lucrează pe 1200 de lei ce au votat psd pentru un litru de ulei. Urmăriți situațile din alte țări înainte să comentați. Nu aveți spirt să consumati și acuma diaspora e de vină. Iar ăștia din sudul țări si moldova chiar nu au dreptul să comenteze luând în considerare că sunteți mai jegeoși ca țigani.
-
Alex, stimabile, sunt destui, chiar foarte mulți analfabeți gen acești diasporeni (cu care Johannis, PNL și Rareș Bogdan se mândreau până mai deunăzi pentru că erau votanții lor de bază), diasporeni care au votat PNL și care sunt la fel de analfabeți ca și analfabeții PSD. De ce trebuie să vă țineți voi tot timpul mai cu moț ? Sunteți la fel și voi, marele PNL, sunteți chiar la fel ca marele PSD. Adică, un partid îmbibat la maximum de tot felul de râme politice pentru care mânăreala și afacerile proprii sunt pe primul loc. Cam ce tunuri s-au dat acum, cu pandemia asta, de către pnl-iști și de către acoliții acestora, poți să realizezi ? Poate realizezi dacă gândești un pic, dar îți va fi rușine să recunoști asta. Câte contracte date pe sprânceană cui trebuie pentru a livra măști la de 10 ori prețul față de prețul real ? Dezinfectante, echipamente de protecție, etc. livrate la prețuri super-super umflate. Și multe dintre ele nici măcar nu erau conforme și nu asigurau protecția celor care le purtau. Dar mafioții pnl și gașca din jur s-au îmbogățit de pe urma lor, asta este important. Așa că nu mai te uita peste gard la PSD. Uită-te mai întâi în curtea ta, la PNL. Și pentru ca să fi lămurit pe deplin îți spun că pentru mine toate partidele politice din România sunt de fapt doar niște găști în care se înghesuie fel și fel de oportuniști, de hoți, de șpăgari, cel puțin în fruntea lor. Oamenii cinstiți care sunt membrii acestor partide oricum nu ajung nici pe liste de alegeri nici în funcții importante pentru că nu au de unde să dea și nici nu agreează darea de șpagă sau lingerea în cur a mahărilor pentru a ajunge pe astfel de funcții. Precizez asta pentru ca să fi lămurit că nu sunt nici PSD-ist nici comunist cum îi catalogați imediat pe toți cei care nu vă ling pe voi în dos. Sunt doar un cetățean care a votat pe rând toate partidele, a votat pe rând toți președinții, pe ulimul chiar de 2 ori (nu pentru că era bun ci pentru că nu aveam pe cine altcineva), un cetățean căruia îi este pur și simplu greață când vede atâta minciună și ipocrizie la toți aleșii neamului, indiferent de culoarea politică și denumirea găștii din care face parte.
-
Bingo
Nici o distantiere, unii nici macar nu poarta masca, stau toti la gramada…In felul asta vom sta tot in tr-o carantina mult timp de acum inainte !!! Am stat degeaba pana acuma daca hoardele de covidarii ,care mai sunt si nesimtiti si inconstienti, vin cu ruptul acasa….astia decid cine moare.
Dupa ce a demarat destul de haotic procedura de triere a persoanelor care ,s-au inghesuit’ sa intre in tara dupa declaratea starii de necesitate,s-a ajuns la un oarecare echilubru in ultimele saptamani.Acum,cand se apropie data la care ar putea reintra treptat totul ,la normal’,in mod interesant ii apuca iarasi pe multi circulatul a’ mpulea pe la frontiere.Ma intreb unde au fost si din ce au trait in ultimele doua luni cei care exact acum ,au mancarimi’ sa umble brambura peste granite?Vin,stau in carantina si iarasi ii apuca “iesitul la munca”.Dupa cateva saptamani,viseaza ceva si iarasi se intorc.In acest mod sa nu ne miram ca se da apa la moara pentru mentinerea diferitelor restrictii.Eu propun sa luam calea frontierelor cat mai multi.Si noi avem dreptul sa ne cautam joburi in alte tari.Mai ales ca nu se prefigureaza nimic pozitív,de natura sa redreseze situatia economica a tarii.Ca cam asa stau lucrurile.Noi suntem capacitati sa stam in casa,sa ne limitam circulatia atat in oras cat si in alte localitati,iar mii de oameni circula cum l-i se scoala.Daca este dreptul lor,ok! Dreptul nostru este identic.Nu suntem ,segregati’ sa traim in lipsuri.Aceeasi nevoie de bani avem si cei care “ne-am impotmolit” in desertul economic al Romaniei.
-
Drepturile diasporenilor – ei au numai dreopturi nu au nici un fel de obligații. Doar sunt DIASPORA cea mul lăudată de Werner Johannis, Rareș Bogdan cu întreg PNL-ul și alții care se uitau la ei ca la icoanele făcătoare de minuni. Numai diaspora știa ce este bine și ce nu să se voteze. Prostimea din România nu. Ei erau doar niște proști. Să vină diaspora, să se repatrieze, așa din toți bojocii și cu ochii ieșiți din orbite mai marii PNL. Acum vine diaspora. Dați-le măcar de lucru nu-i țineți ca pe trântori pe ajutoare sociale plătite de fraierii care muncesc și plătesc taxe în România.
Postacule comunisto trădător, iară ai umplut forumul cu aberațiile tale anti UE. Câtă muncă ai depus, de la 17 ai tot scris…
Ești harnic, dar sa știi că tot primești salar pe luna asta 😝
Randamentul tău este in continuare scăzut! Nu ești convingător
Totuși, followerii tăi nu pun mâna? Nu mai aveți net in canalele Nadlacului??
Ai insultat și înjurat diaspora că sa “arăți cât creier lipsă ai” (observi că te-am citat)
Ai preluat pe nemestecate idioțeniile expuse la “televiziunile curate: 🤣 și ne spamezi cu căcaturile alea.
Mai bine ai face un protest al boșorogilor #rezistenti la adresa diasporei.
-
Altceva în afară de ”postac comunist și trădător” pentru toți cei care nu agreează lingerea în fund a actualilor guvernanți, mai ai în repertoriu ? Că sintagma asta cu comuniști, psd-iști, trădători, pentru toți care au o altă opinie, este deja expirată deși o citim la fiecare apariție a domniei voastre atotștiutoare și clarvăzătoare, pe Aradon. Probabil că doar atât poate duce neuronul domniei voastre, ofilit și ăla, dacă alte argumente nu sunt.
-
Am observat ca astea 2 va doare cel mai tare: daca vi se spune ca sunteti comunisti si mai nou daca va fac tradatori.
Ambele sunt adevarate.
Comunisti – cum zicea Petrov la prezidentialele din 2004? Parca asa : ce blestem pe tara asta sa trebuiasca sa aleagaa intre 2 comunisti!! Nastase imediat s-a enervat 😀
Iliescu membrul de onoare al PSD este comunist cu carnet de partid. Atunci Despre ce vorbim??
Tradatori hmm… ati uitat ca ati lasat sa treaca tacit legea autonomiei bozgorilor?? Vreti voi sa o faceti uitata, dar va amintesc eu gratis si cu bucurie oridecateori imi dati ocazia 😛
-
Pai nu te tine nimeni in Romania cu forta. Daca stii engleza si ai o calificare ok iti gasesc de munca pe loc la o fabrica din UK.
Lasa aici detaliile si in cateva zile vii la munca. Vrei?
Stiau foarte bine ce-i asteapta.
Vai de noi. Halal guvern, idiotica carantina. Ca vorba aia “unde dai si unde crapa” s-au umplut de rahat la gurita multi si specialistii. Ca in bancu ala cu americanii: daca nu se face un vaccin banii oamenilor sunt risipiti, nu? Raspuns: da asa e.
Deci pt sars-cov-1 nu au reusit sa faca careva vaccin iar pt sars-cov-2 care e mai puternic dupa spusele lor vor reusii sa faca vaccin? Raspuns: niciodata. Logica este ca se va imuniza lumea si scapa cu medicamentatia antivirala si asta e. Halal romani nu tineti unii cu altii, luati exemplu tiganilor si natia asta spurcata isi dau in cap apoi cand apare politia e dusmanu lor comun sunt ca fratii instictiv. In loc sa ripostati contra guvernului aruncati in voi cu rahat de trandafir.
Eu zic mereu: N-ai cu cine!