BATA. Centrul Cultural Judeţean Arad în colaborare cu Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi Primăria Bata organizează, în 29 septembrie, Festivalul Vânătorii, ediţia a VI-a.
Vânătoarea alături de pescuit, a fost prima îndeletnicire umană care a provocat şi stimulat spiritul de competiţie, motorul evoluţiei umane. Ea nu putea rămâne nemarcată printr-un festival, cu atât mai mult cu cât clătitele sau cătlanele se bucură, în judeţul nostru, de festivaluri dedicate lor.
Vânătoarea a fost practicată la începuturi exclusiv pentru procurarea hranei. Pe măsura evoluţiei sale, omul a domesticit o parte din animalele şi păsările necesare hranei. Astfel, vânătoarea a devenit un sport aristocratic iar, în zilele noastre, o metodă sportivă de gestionare a efectivelor de vânat din teren. În comparaţie cu tehnologiile „moderne” de creştere şi măcelărire a animalelor şi păsărilor pentru carne, vânătoarea dă şansa unei vieţii normale, în sălbăticie, a confruntării în care vânatul are şansa lui.
Acest festival se vrea, în primul rând, o deschidere spre publicul larg a tradiţiilor şi obiceiurilor legate de vânătoare. Oaspeţii evenimentului vor avea surpriza să descopere că vânătoarea nu înseamnă numai uciderea animalelor sălbatice ci şi o adevărată cultură cu ritualuri, tradiţii şi obiceiuri care au însoţit actul vânătorii de-a lungul timpurilor. Iar dacă până acuma toate acestea se desfăşurau într-un spaţiu de tagmă destul de ermetic, festivalul este o sansă de cunoaştere şi înţelegere corectă a fenomenului.
Probele de măiestrie vânătorească, de preparare a mâncărurilor specifice, dresura canină, evaluarea trofeelor sau prezentarea grupelor de vânători din judeţul nostru, vor constitui deliciul acestui festival.
Gazda festivalului
Gazda va fi, nimeni altul decât primarul comunei Bata, Ioan Micurescu, el însuşi un împătimit vânător şi povestitor, care va pune la dispoziţie spaţiul necesar bunei desfăşurări a evenimentului, la pensiunea „Bade Ioane” de la intrarea în comuna Bata dinspre Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!