Vă mai aduceți aminte de cele două tramvaie – 18 barat, cu tot cu călători, atacate cu pietre și cărămizi de autori neidentificați, miercuri, 28 septembrie, în dreptul canalului Mureșel, din Confecții? Ei bine, polițiștii i-au prins pe făptași, cinci la număr, toți minori, după o săptămână în care i-au căutat. Modul de operare al minorilor l-am putea descrie aşa: exact ca în vestul sălbatic. O cărămidă așezată pe șină, vatmanul care oprește pentru a o îndepărta și atacul surpriză din întuneric ce a vizat geamurile tramvaiului. Din fericire, în urma atacului nu au rezultat victime, însă martorii ne-au declarat că puțin a lipsit ca unul dintre călători să fie lovit cu una din pietre direct în cap.
Infractori la 15 ani
„Este vorba de trei minori de 14 ani, respectiv doi de 15 ani, care au fost identificați, marți, 4 octombrie, ca fiind cei care au atacat săptămâna trecută cele două tramvaie cu pietre și cărămizi. Minorii sunt cercetați pentru distrugere”, a declarat pentru Jurnal arădean/aradon.ro, Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!