Județul nostru se afla, vineri dimineață, sub atenționare cod galben de vânt puternic, iar fenomenele meteo au provocat incidente. Pe autostrada Pecica-Nădlac, vântul a smuls sute de balize antiorbire din plastic. Acestea au fost observate pe ecranele Centrului de Monitorizare a Traficului de la Pecica, pe autostradă fiind în funcțiune mai multe camere de supraveghere.
Din fericire, balizele au căzut în zona mediană, nu pe partea carosabilă, astfel că traficul nu a fost afectat. Cu toate acestea, autoritățile au transmis mesaje de avertizare pentru șoferi, prin intermediul panourilor electronice care afișează informații despre trafic, montate pe șoseaua de mare viteză. Șoferii au fost avertizați că pot întâlni obiecte pe partea carosabilă și li s-a recomandat să fie prudenți. Riscul era ca vântul puternic să mute balizele din plastic chiar în calea autoturismelor.
Echipaje de muncitori s-au deplasat la fața locului pentru a ridica balizele și pentru a evalua pagubele.
Citiți principiile noastre de moderare aici!