ARAD. Pentru Vasile Man ziua de 25 aprilie a avut o dublă semnificație: în primul rând a fost ziua sa de naștere, iar în al doilea rând, în colecția „Viața de pretutindeni” a Editurii „Viața aradeană“ i-a apărut o nouă carte: „Memoria cuvintelor (recenzii și dialoguri)”.
Profesor de română care a format generații de elevi atât prin activitatea la catedră, cât și prin îndrumarea unor valoroase reviste școlare, mult apreciat îndrumător al colegilor săi prin activitatea de metodist la Casa Corpului Didactic, Vasile Man a fost cunoscut mai ales ca poet. De la debutul sau din 1981 cu volumul „În preajma ta”, apreciat elogios de criticii literari, și pâna astăzi, a mai publicat cinci volume de poezii ( „Darul luminii”, „Nu doar duminica”, „Timp și destin”, „Cuvinte care zidesc”, „O mână întinsă spre cer”) despre care au scris, printre alții, și Ion Arieșanu, Marcel Petrișor, Horia Ungureanu.
De data aceasta avem plăcuta surpriză de a descoperi și altă latură a preocupărilor sale, aceea de cronicar literar. Cartea de față este „o carte despre cărți și despre oameni care au creat cărți” și are o structură eterogenă, textele fiind orânduite în două corpusuri: recenzii și dialoguri. Cartea aceasta ar putea avea subtitlul „De la Herta Muller la Mircea Micu” deoarece primele două texte ale secțiunii Recenzii sunt consacrate câștigătoarei Premiului Nobel pentru literatură pe 2009, iar ultimul text care încheie secțiunea a doua a cărții este „ Dialog cu cu scriitorul Mircea Micu”, consemnat în aprilie 2010. În primul corpus de texte, literatura este reprezentată prin Herta Muller, Mihai Cimpoi – reprezentant al scrisului românesc din Basarabia,Tudor Arghezi, Baruțu T, Arghezi, prin dramaturgul Paul Everac, prin scriitorii arădeni Vasile Dan, Eugenia Groșan, Elisabeta Chișa. Lecturând recenziile descoperim un poet – Vasile Man, acesta reușind să evidențieze ceea ce este frumos în cărțile prezentate, iar parcurgerea acestor texte devine agreabilă. Cartea de istorie prezentată poartă semnătura autorilor arădeni: Marțian Iovan, Eugen Gagea, Viorel Țigu, Marius Grec, Gheorghe Șora. Al doilea Corpus de texte îl formeaza dialogurile realizate cu profesori universitari români și străini și cu scriitori și sunt, după aprecierea autorului „o caldă mărturie a valorii de model a elitei intelectuale”. Departe de a rămâne în simpla postură de martor sau contemplator al eforturilor altora, Vasile Man, prin interviurile luate, reușește să lumineze, din unghiuri diferite, personalități precum Gilles Bardy, Jean Montreuil, Vasile Frățilă, Ștefan Gencărău, Mircea Păcurariu, Mircea Micu.
În preambul
După Prefață, autorul a introdus două texte: „Dosar respins” și „Anii de școală”. Primul text face referire la cele trei „dosare respinse” care i-au blocat absurd aspirațiile firești, în cel de-al doilea text evocând anii petrecuți la Școala Nr. 22 din Arad.
„Lectura unei cărți ne îmbogățește cu noi aspirații propria devenire” (Vasile Man)
Dumitru Mihăilescu
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!