După numirea prefectului Florentina Horgea în locul lui Cosmin Pribac, acum s-a făcut o nouă schimbare. Florina Vasilescu a decis să plece din funcția de consilier local pentru a ajunge în Prefectură. Funcția pe care o va ocupa Florina Vasilescu este director de cancelarie, fiind mâna dreaptă a prefectului Horgea.
Florina Vasilescu a intrat în rândul consilierilor locali în iarna lui 2016, după ce colegul său Adrian Todor a fost ales deputat. Potrivit listei social-democraților postul lăsat liber în urmă cu două săptămâni de Vasilescu ar urma să fie ocupat de Flavius Filip, proaspăt ales președinte de organizație de cartier în zona Aurel Vlaicu. Totuși, la bursa zvonurilor, se pare că locul din CLM va rămâne tot sexului frumos, Gianina Ignuța fiind favorită la ocuparea lui.
În altă ordine de idei, la Prefectura Arad există în continuare un post vacant, cel de subprefect. Și deocamdată se pare că va rămâne tot vacant, întrucât social-democrații arădeni nu se grăbesc să vină cu vreo propunere pe care să o înainteze Guvernului. Practic, PSD-iștii din județ spun că așteaptă ca decizia să vină de la București, dar Bucureștiul cel mai probabil așteaptă ca cineva să „arunce” la înaintare una-două propuneri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!